HTC One Mini are şi el probleme de disponibilitate

HTC One Mini are şi el probleme de disponibilitate

Deşi HTC a reuşit să lanseze un telefon performant şi arătos înaintea rivalilor de la Samsung, modelul One a sosit cu întârziere pe piaţă şi a avut nevoie de încă vreo două luni până când cantităţile disponibile au reuşit să acopere cererea. Versiunea Mini, care a sosit în cursul verii, este un produs mid-range la fel de interesant dar, ghinion sau proastă planificare, aceasta se loveşte şi ea de probleme.

Conform unor surse citate de Reuters, HTC întâmpină în acest sincope în producţia telefoanelor One Mini,  motivul fiind problemele întâmpinate cu producţia carcaselor acestui model. Mai puţin pretenţioasă decât cea a modelului original, carcasa HTC Mini se pare că este însă suficient de complicată şi problematică pentru a genera probleme de disponibilitate.

O altă sursă citată de Reuters afirmă că HTC va reuşi să livreze doar 200.000 de exemplare lunar, nereuşind astfel să satisfacă cererea pieţii şi punând în pericol rezultatele financiare ale acestui trimestru. HTC deja a avertizat că acest trimestru fiscal ar putea aduce primele pierderi din istoria sa, iar acest lucru se pare că se va şi întâmpla în aceste condiţii.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News