Justificând măsura pe baza luptei duse împotriva terorismului, agenţia americană NSA (National Security Agency) colectează în masă adrese email şi contactele utilizatorilor din lumea întreagă, obţinute interceptând sesiunile webmail şi comunicaţiile prin mesagerie instant.
Potrivit dezvăluirilor făcute de publicaţia Washington Post, citând documente clasificate extrase de celebrul deconspirator Edward Snowden, NSA are în desfăşurare o vastă activitate de interceptare a comunicaţiilor desfăşurate în mediul online, prin care sunt reţinute adresele email şi contactele utilizatorilor din lumea întreagă. Informaţiile colectate inclusiv de pe teritorii localizate în afara ţării sunt păstrate şi catalogate, însă potrivit legilor americane datele nu pot fi analizate decât dacă există suspiciuni privind implicarea unei ţinte străine, metodele folosite excluzând din listă cetăţenii americani.
Aparent, utilizatorii Yahoo sunt printre ţintele preferate ale acestui tip de supraveghere, de vină fiind chiar politica Yahoo de a nu proteja sesiunile webmail folosind conexiuni securizate. Din păcate o schimbare în bine nu va veni mai devreme de 8 ianuarie 2014 – data pentru care compania a anunţat implementarea ca standard a protocolului de criptare SSL pentru serviciul Yahoo Mail. Totuşi, măsura prin care Yahoo ajunge din urmă Facebook şi Google nu constituie neapărat o garanţie pentru blocarea interceptărilor, operaţiunile întreprinse sub umbrela agenţiilor guvernamentale fiind adesea desfăşurate în colaborare cu companiile ce găzduiesc serviciile respective.