Sony VAIO Tap 11 şi VAIO Fit A au fost lansate în România

23.10.2013
Sony VAIO Tap 11 şi VAIO Fit A au fost lansate în România

Două dintre noutăţile prezentate de Sony la IFA 2013 au fost lansate oficial astăzi în România. VAIO Tap 11 este tableta cu Windows 8 şi tastatură detaşabilă, cu design similar cu cel al lui Xperia Tablet Z. Alături de ea, am văzut astăzi şi noul Sony VAIO Fit A multi-flip, laptopul ce se transformă în tabletă sau ecran de prezentare. Începem cu VAIO Tap 11, tabletă dotată cu un ecran de 11.6” cu rezoluţie full HD. El vine cu tehnologia Triluminous şi este protejat de o sticlă foarte rezistentă. Pe lista de dotări se găsesc procesoare Intel ULV din noua serie Haswell, un SSD şi 4 GB RAM.

Sony VAIO Tap 11 - cea mai subţire tabletă cu Windows 8

VAIO Tap 11 se laudă cu titlul de cea mai subţire tabletă cu Windows 8 de pe piaţă, grosimea carcasei fără tastatură fiind de 9,9 mm. Din păcate, pe piaţa românească va fi disponibilă o singură configuraţie pentru tableta de la Sony. În locul unui procesor Core i3, i5 sau i7, modelul ce va ajunge în magazine în curând va fi dotat cu un procesor Pentium 3560Y. Acesta are două nuclee, tactate la 1,2 GHz. Mi-e teamă că performanţele oferite de SSD-ul de 128 GB vor fi estompate de un procesor modest. Preţul tabletei va fi de 4.000 lei, în pachet fiind inclus şi un stilus.

Sony VAIO Tap 11 este livrat cu stilus în pachet

Sony VAIO Fit A multi-flip a fost creat pentru cei ce doresc un laptop ce se poate transforma în tabletă la nevoie. Un mecanism simplu şi rezistent integrat în capacul ecranului permite rotirea acestuia în jurul axei orizontare. La prima vedere, VAIO Fit A este un ultrabook metalic. Ecranul se roteşte şi se pliază pe tastatură şi dispozitivul nostru s-a transformat într-o tabletă. Nu este cea mai subţire şi mai uşoară tabletă de pe piaţă, însă îţi permite să lucrezi uşor în acest mod. Pentru cei interesaţi există şi un viewer mode, util atunci când vrei să vizionezi un film şi nu foloseşti tastatura.

Sony VAIO Fit 13A - rotirea ecranului

Deşi portabilul Sony VAIO Fit A este oferit pe alte pieţe în dimensiunile de 13.3”, 14” şi 15”, la noi vor ajunge doar cele de 13.3” şi 15”. Preţurile vor începe de la 4.500 lei pentru modelul de 13.3” dotat cu procesor Intel Core i3 şi depăşesc 6.500 lei pentru cele ce vin cu procesoar Intel Core i7. Configuraţiile includ un HDD hibrid, 4-16 GB RAM şi un ecran IPS full HD. Portabilele vor intra pe piaţa românească în luna noiembrie.

Sony VAIO Fit 13A în Viewer Mode

Urmărește Go4IT.ro pe Google News