Facebook experimentează cu afişarea în News Feed a postărilor din secţiunea Trending Topics

07.11.2013
Facebook experimentează cu afişarea în News Feed a postărilor din secţiunea Trending Topics

Facebook experimentează noi modalităţi pentru a aduce cele mai populare postări în atenţia utilizatorilor, iar ultima găselniţă pare să fie includerea în News Feed a mesajelor încadrate la secţiunea Trending Topics.

Modificarea observată în versiunea pentru desktop a aplicaţiei Facebook vine în continuarea testelor desfăşurate în această vară cu interfaţa pentru web browser şi clientul Facebook pentru dispozitive mobile. Prin noua campanie de teste, ce include şi adăugarea suportului pentru hash tag-uri în luna iunie, Facebook încearcă să ajungă din urmă rivalul Twitter în privinţa vitezei de răspândire a informaţiilor şi angajarea utilizatorilor în conversaţii.

Trending Now, secţiunea rezervată postărilor interesante pe Facebook se mută în News Feed

De partea cealaltă a baricadei, reţeaua Twitter a început să preia o parte din calităţile ce au adus succesul reţelei Facebook, acceptând poze şi filmuleţe în timeline. În acest mod administratorii reţelei speră să obţină o mai mare participare din partea utilizatorilor şi acceptare din partea publicului larg, atras de componenta vizuală a informaţiilor oferite.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult