LG nu a reuşit să intre cu succes pe piaţa tabletelor, modelele anterioare Optimus Pad nereuşind să trezească interesul pieţei. Ascensiunea rapidă a pieţei tabletelor Android este însă greu de ignorat, în consecinţă compania anunţând acum două luni lansarea tabletei G Pad, aceasta ajungând oficial acum şi în România. Deşi iniţial ni s-a comunicat că tableta G Pad nu va fi disponibilă în România, LG a revenit la sentimente mai bune şi adus noul său produs şi pe plaiurile noastre.
Pentru cei care au uitat despre ce este vorba, LG G Pad este o tabletă cu ecran IPS de 8,3” si rezoluţie Full HD. Platforma hardware aleasă de LG este un procesor Qualcomm APQ8064AB, un membru al familiei Snapdragon 600 care oferă un procesor quad-core Krait 300 tactat la 1,7 GHz şi un procesor grafic Adreno 320. Lista de specificaţii este completată de 2 GB de memorie RAM, 16 GB de memorie internă care pot fi extinşi cu un card MicroSD, adaptor wireless 802.11 a/b/g/n dual-band şi două camere foto de 5, respectiv 1,3 MP. Bateria are o capacitate de 4600 mAh, aceasta promiţând o autonomie de 9 ore petnru redarea video.
Până când modelul va ajunge pentru testare, am butonat câteva minute noua tabletă LG iar primele impresii sunt pozitive. Carcasa tabletei este îngustă şi uşoară, aceasta având 126,5 milimetri, respectiv 330 de grame, iar materialele folosite sunt plasticul dur şi aluminiul şlefuit. Forma şi greutatea permit utilizarea comodă cu o singură mână, G Pad fiind foarte apropiat de ergonomia oferită de o tabletă cu parametri apropiaţi precum iPad Mini. Ecranul are o luminozitate foarte bună, panoul IPS fiind la înălţimea standardelor cu care LG deja ne-a obişnuit.
Tableta rulează Android 4.2.2 şi oferă aceleaşi facilităţi software pe care le-am întâlnit şi la telefonul G2. G Pad aduce însă în plus o opţiune software numită QPair. După sincronizarea cu orice terminal Android prin intermediul unei aplicaţii şi a conexiunii Bluetooth, QPair oferă semnalizarea apelurilor primite pe telefon şi opţiunea de respingere a acestora, primirea şi trimiterea de mesaje text, sincronizarea notificaţiilor şi partajarea notiţelor Quick Memo.
Tableta LG G Pad este disponibilă începând de astăzi în România la un preţ de 1500 de lei. Modelul cu memorie internă de 16 GB şi conectivitate wireless este singurul oferit de LG, reprezentanţii companiei afirmând că nu există deocamdată planuri pentru lansarea unor modele cu o capacitate de stocare mai mare sau cu conectivitate 3G/4G.