Ne-am obişnuit să vedem poze oficiale apărute pe Twitter cu sigla evleaks pe ele. De obicei nu primim prea multe informaţii odată cu ele, însă putem vedea cum arată aceste terminale înainte de-a fi anunţate de producător. În cazul de faţă avem două telefoane semnate Nokia şi dacă eşti familiar cu modelele producătorului finlandez, vei recunoaşte formatul şi interfaţa seriei Asha. Dacă nu, butonul fizic de sub ecran ar trebui să-ţi spună că telefoanele nu rulează Windows Phone.
Privind ecranele celor două telefoane, se poate observa foarte uşor faptul că ele nu au un raport similar al dimensiunilor. Cel de jos seamănă destul de mult cel din seria Asha 500 şi are cel mai probabil o rezoluţie de 240×320 sau 320×480 pixeli. Cel roşu de deasupra are un ecran mai alungit, aşa cum am mai văzut la modelele Asha 300 lansate anul trecut. El ar numele de cod Normandy şi ar putea fi cel mai avansat telefon al producătorului din gama Asha. Nu ştim când vor fi anunţate oficial cele două terminale, însă pozele oficiale indică faptul că lansarea este foarte aproape.