Deşi au denumiri similare şi o construcţie ce nu diferă mult, Huawei Honor 3X şi Honor 3C sunt în două clase diferite. Primul este un model mai performant cu ecran HD de 5.5”, iar cel de-al doilea se integrează în segmentul mainstream cu un ecran HD de 5”. Producătorul chinez are câţiva aşi în mânecă, modelul cele două modele oferind câteva specificaţii unice pe piaţă în acest moment. Începem cu lista de specificaţii a lui Honor 3X.
Conform oficialilor Huawei, Honor 3X a primit un ecran cu rezoluţie HD pentru a reduce consumul şi pentru faptul că mulţi utilizatori nu vor percepe diferenţa faţă de 1080×1920 pixeli. Ecranul poate fi folosit şi cu mănuşi. Honor 3X are două slot-uri SIM diferite, capabile să susţină conexiuni 3G simultan. Este interesant faptul că producătorul nu a folosit un chipset dezvoltat în casă, de către cei de la HiSilicon. A ales un chipset octa-core nativ, semnat MediaTek.
Celelalte specificaţii sunt la un nivel peste medie, dar este clar faptul că Huawei Honor 3X nu vrea să concureze cu topurile de gamă din acest an. El va costa inţial aproximativ 280 $ şi va ajunge întâi pe piaţa din China. Trecem mai departe la Huawei Honor 3C şi vă prezentăm principalele specificaţii.
Modelul Honor 3C vine cu un chipset mai pământean, cu procesor quad core. El va fi disponibil în două versiuni, cu 1 GB RAM sau 2 GB. Suportul 3G pentru ambele SIM-uri ar fost pierdut, dar camera foto are un modul semnat Sony, cu senzor de 8 MP. Calitatea ecranului ne aşteptăm să fie inferioară, matricea folosită fiind de tip LTPS. În China, Huawei Honor 3C va costa 130 $ cu 1 GB RAM şi 160 $ cu 2 GB RAM. Este posibil ca producătorul să le lanseze şi la nivel internaţional într-un viitor apropiat.