Poate că Apple şi-a pierdut o parte din strălucirea şi renumele de care se bucura acum câţiva ani, însă compania este încă cel de-al doilea producător de smartphone-uri şi un rival periculos ale cărui mutări nu pot fi ignorate. Conform Wall Street Journal, zvonurile anterioare conform cărora compania va intra pe piaţa telefoanelor-gigant sunt reale, 2014 urmând să aducă primul iPhone cu o diagonală mai mare de 5”.
Conform multiplelor zvonuri anterioare, Apple ar pregăti pentru acest an două noi telefoane din gama iPhone, acestea urmând să ofere ecrane cu diagonale net superioare celor de 3,5” şi 4” folosite în prezent. O parte din sursele citate afirmă că viitoarele modele vor face un salt mai mare decât cel anticipat, acestea urmând să ofere ecrane cu diagonale de 4,7”, respectiv 5,7”. Dacă existenţa primului model a fost întărită de un nou zvon care a circulat chiar ieri, Wall Street Journal vine acum să susţină şi intrarea Apple pe terenul terminalelor-gigant.
Sursele citate de publicaţie afirmă că Apple va lansa în acest an două modele noi care vor depăşi barierele de 4,5”, respectiv 5”. Conform acestor informaţii neoficiale, modelul mai mic ar fi deja într-un stadiu avansat de dezvoltare, acesta putând intra în producţie în viitorul apropiat. Modelul mai mare se află într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, acesta urmând să fie totuşi lansat tot în cursul acestui an. Se pare că Apple nu este mulţumită de experimentul iPhone 5C, sursele afirmând că ambele produse vor oferi carcase metalice şi că nu este planificat un nou terminal cu carcasă din material plastic.
Sursele citate de WSJ lasă să se înţeleagă că viitoarele modele Apple nu vor înlocuit actuala pereche de telefoane iPhone 5S/iPhone 5C, accentul urmând să se pună pe modelul mai mic, în timp ce versiunea sa de mari dimensiuni va fi tratată ca un produs separat destinat unei nişe mai mici de utilizatori.
Telefoanele Android au cunoscut o creştere constantă a dimensiunii şi rezoluţiei ecranului, distanţarea tot mai vizibilă faţă de micul ecran de 4” de la Apple fiind folosită ca argument în favoarea platformei Google atât de utilizatori cât şi de producători. Intrarea Apple pe acest teren ar putea răsturnă planurile rivalilor mai puţin puternici, care încearcă să profite cât de mult pot de creşterea interesului pentru telefoanele-gigant, însă rămâne de văzut dacă Apple va avea într-adevăr curajul să abandoneze conservatorismul actual. Până la proba contrarie, aceste informaţii trebuie tratate doar ca ceea ce sunt: zvonuri.