GOCLEVER, producătorul polonez care concurează cu mai cunoscutele companii locale precum Evolio sau AllView, a anunţat lansarea unui nou model de tabletă compactă. GOCLEVER Orion 785 oferă, după cum îi spune de altfel şi denumirea, un ecran cu o diagonală de 7,85”, concurând astfel pe dinamica piaţă a tabletelor Android de mici dimensiuni.
Având un design care aminteşte de celebrul iPad Mini, tableta celor de la GOCLEVER oferă o carcasă fabricată din aluminiu care are dimensiuni de 134 x 200 x 7,15 mm şi o greutate de 382 de grame. Platforma hardware folosită este cunoscutul cip AllWinner A31s, o soluţie integrată provenită din China care oferă patru nuclee ARM Cortex-A7 care rulează la o frecvenţă de 1 Ghz şi un procesor grafic PowerVR SGX544MP2, aceasta fiind secondată de 1 GB de memorie RAM şi 8 GB de memorie internă (extensibilă cu ajutorul unui card MicroSD). Bateria are o capacitate de 3800 mAh, aceasta promiţând 5 ore de autonomie.
Ecranul are o diagonală de 7,85” şi foloseşte un panou IPS cu rezoluţie de 1024 x 768 pixeli şi unghiuri ample de vizualizare. Lista dotărilor mai include două camere foto cu senzori de 2 şi 0,3 MP, interfeţele wireless Wi-Fi 802.11n şi Bluetooth, conector Micro USB cu suport OTG şi pentru modemuri 3G şi ieşire video Micro HDMI. În plus, tableta oferă şi suport Wireless Display.
GOCLEVER Orion 785 foloseşte platforma software Android 4.2, producătorul promiţând şi o actualizare la versiunea 4.4 (KitKat). Aceasta este disponibila în oferta comercianţilor locali la un preţ de 519 de lei.