Samsung ar putea înregistra tot ce faci cu telefonul mobil şi împărţi datele cu dezvoltatorii software

Samsung ar putea înregistra tot ce faci cu telefonul mobil şi împărţi datele cu dezvoltatorii software

Viitoarele generaţii de tablete şi telefoane Samsung ar putea include o funcţie de monitorizare care înregistrează cu lux de amănunte modul în care sunt folosite dispozitivele cu sistem Android.

Identificat după numele Context, serviciul de monitorizare rezident în memoria dispozitivelor Samsung cu sistem Android va urmări permanent modul de folosire a aplicaţiilor instalate şi datele furnizate de senzorii telefonului. Suplimentar, vor fi colectate informaţii despre preferinţele utilizatorilor înregistrând cuvintele tastate pe ecran. Mai departe, Samsung ar putea pune informaţiile colectate la dispoziţia dezvoltatorilor de aplicaţii pentru Android, cu scopul de a-i ajuta să aducă îmbunătăţiri ce răspund mai bine nevoilor utilizatorilor.

Samsung ar putea înregistra tot ce faci cu telefonul mobil şi împărţi datele cu producătorii de aplicaţii pentru Android

Desigur, serviciul Context va avea un rol şi pentru majorarea veniturilor din publicitate, adaptând reclamele afişate în funcţie de interesele utilizatorilor. Spre exemplu, după o căutare după reţete de bucătărie am putea fi bombardaţi cu reclame pentru restaurante care servesc produsul respectiv gata preparat.

Potrivit zvonurilor, introducerea serviciului Context a fost amânată temporar, după ce o analiză mai atentă a scos la iveală temeri privind efectele negative pe care măsura le-ar putea avea asupra vânzărilor de telefoane Samsung.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult