Smartphone-ul Sony Xperia Z2 întârzie pe piaţă datorită cererii foarte mari

28.03.2014
Smartphone-ul Sony Xperia Z2 întârzie pe piaţă datorită cererii foarte mari

Acestă situaţie nu este foarte des întâlnită şi se pare că i-a prins puţin nepregătiţi pe cei de la Sony. Cererea pentru topul de gamă rezistent la apă Xperia Z2 este atât de mare încât intrarea pe unele pieţe internaţionale a fost amânată pentru luna mai. Sony încearcă să crească stocurile şi să asigure întâi livrarea precomenzilor, dar telefonul nu va mai ajunge în magazinele Europa la jumătatea lunii aprilie. Un retailer din Marea Britanie a anunţat că Sony Xperia Z2 va fi în stoc începând de la 1 mai.

Sony Xperia Z2 a fost lansat la MWC 2014

Aceste date indică faptul că popularitatea smartphone-urilor de top de la Sony este în continuă creştere. În momentul lansării, Xperia Z a avut un design interesant şi era singurul top de gamă rezistent la apă, însă era surclasat de competitorii săi la alte capitole. Xperia Z1 a reuşit să rezolve unele probleme şi a devenit un terminal şi mai atractiv, însă a avut de luptat împotriva lui Galaxy S4, HTC One şi LG G2. Acum, Sony Xperia Z2 vine cu o cameră foto ce poate filma la rezoluţie 4K şi mulţi sunt atraşi de această facilitate. Suntem curioşi să vedem cât va creşte cota de piaţă a producătorului nipon în acest an.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News