Prezentată utilizatorilor de telefoane iPhone ca o modalitate pentru a da de urma telefoanelor pierdute sau furate, respectiv împiedica accesul la datele personale stocate în contul iCloud, funcţia Find My iPhone poate fi dezactivată fără a introduce parola de acces, obţinând mai departe acces nelimitat la contul iCloud al posesorului de drept.
În mod normal, pentru a înlătura barierele de securitate aplicate de funcţia Find My iPhone şi obţine acces nelimitat la funcţiile telefonului este necesară introducerea parolei Apple ID. Fără aceasta, telefonul blochează accesul la contul iCloud şi funcţia restore, folosită pentru readucerea telefonului la setările din fabrică.
Din păcate filmuleţul încărcat pe YouTube de un utilizator pe numai Miguel Alvardo arată cum etapa de autentificare poate fi deturnată fără introducerea parolei de acces, activând în acelaşi timp butonul delete account şi cel Find My iPhone. Imediat ce dialogul pentru parolă apare pe ecran, opreşti telefonul, reporneşti, după care poţi accesa fără probleme secţiunea iCloud setiings pentru a face modificări, inclusiv ştergerea completă a contului de utilizator.
Din păcate Apple încă nu oferă un patch oficial pentru remedierea problemei semnalate în versiunea iOS 7. Însă accesul la datele personale în cazul pierderii telefonului poate fi împiedicat cu uşurinţă configurând o parolă pentru deblocarea ecranului, fără de care persoanele străine nu vor putea ajunge la funcţia Find My iPhone pentru exploatarea bug-ului respectiv.