iPhone în creştere, iPad în scădere: Apple în primele trei luni din 2014

24.04.2014
iPhone în creştere, iPad în scădere: Apple în primele trei luni din 2014

Apple nu a lansat nici un produs în primele trei luni ale acestui an, însă veniturile şi profitul obţinut în cel de-al doilea trimestru fiscal din 2014 au depăşit aşteptările pieţei. Primul trimestru calendaristic din acest an a fost marcat de o creştere consistentă a vânzărilor de telefoane iPhone, însă vânzările de tablete iPad au cunoscut o scădere vizibilă comparativ cu trimestrul anterior sau cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele trei luni ale acestui an, Apple a înregistrat venituri de 45,6 miliarde de dolari şi un profit de 10,2 miliarde de dolari, depăşind astfel rezultatele din aceeaşi perioadă a anului trecut, care au înregistrat sume de 43,6, respectiv 9,5 miliarde, şi prognozele pieţei, care se aşteptau la o creştere infimă sau o staţionare.

Meritul pentru aceste rezultate financiare neaşteptat de bune îi aparţine gamei iPhone. În primele trei luni, Apple a vândut 43,7 milioane de telefoane, o creştere consistentă de la cele 37,4 milioane vândute acum un an. Chiar dacă piaţa PC nu trece prin momente prea grozave, Apple a reuşit totuşi să crească uşor cifra vânzărilor de sisteme Mac, totalul unităţilor vândute crescând de la 4 milioane, în urmă cu un an, la 4,1 milioane. O surpriză este şi creşterea continuă a interesului pentru Apple TV, un produs care a debutat şi a continuat sa fie neconvingător câţiva ani buni. Apple a anunţat că a vândut în total 20 de milioane de astfel de produse, cifra dublându-se în interval de numai trei luni.

În aceste trei luni, tableta iPad nu a mai primit atenţia de care s-a bucurat acum în an. Vânzările anunţate de Apple au fost de 16,35 milioane de unităţi, o scădere simţitoare de 16 procente de la cele 19,5 milioane de unităţi vândute acum un an. Aceste cifre sunt în contrast cu cele văzute în ultimul trimestru calendaristic al anului trecut, perioadă corespunzătore primului trimestru fiscal din 2014, care a fost unul foarte bun pentru tabletele iPad datorită apariţiei noilor modele Air şi Mini cu Retina Display.

Ca de obicei, Apple a publicat şi alte cifre interesante. Magazinul digital iTunes a ajuns la 800 de milioane de utilizatori, vânzări trimestriale de 5,2 miliarde de dolari şi un total de 70 de miliarde de descărcări. În ultimele 18 luni, Apple a achiziţionat 24 de companii şi intenţionează să continue această politică pentru diversificarea portofoliului de tehnologii. În final, compania a anunţat că rezervele sale financiare au ajuns la cifra de 150 de miliarde de dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News