Samsung Galaxy S5: 10 milioane de unităţi livrate în primele 25 de zile

Samsung Galaxy S5: 10 milioane de unităţi livrate în primele 25 de zile

Chiar dacă nu toată lumea a apreciat noul Samsung Galaxy S5, se pare că acesta se bucură un succes suficient de mare pentru ca sud-coreenii să-şi poată bate propriile recorduri. Conform publicaţiei sud-coreene Hankyung, compania a livrat partenerilor săi 10 milioane de terminale Galaxy S5 în doar 25 de zile, depăşind astfel recordurile stabilite anterior de ceilalţi membri ai familiei Galaxy S.

Aceste cifre nu sunt confirmate încă de Samsung, însă ele comasează, la fel ca în cazul anunţurilor oficiale similare anterioare, totalul numărului de telefoane livrate către operatori sau comercianţi. Deoarece Samsung anunţă mereu doar performanţele livrărilor, cifrele rămân relevante pentru comparaţiile cu modelele anterioare chiar dacă nu ne dezvăluie numărul de telefoane ajunse cu adevărat în mâinile utilizatorului.

Atingând cifra de 10 milioane de unităţi livrate în doar 25 de zile, noul Galaxy S5 a depăşit recordul stabilit anterior de Galaxy S4, care a avut nevoie de 27 de zile. Samsung Galaxy S III a avut nevoie de 50 zile pentru atingerea acestei cifre rotunde, Galaxy S II a avut nevoie de 5 luni, iar modelul original Galaxy S a avut nevoie de 10 luni, ritmul de creştere fiind astfel evident pentru oricine.

Trebuie să mentionăm totuşi că Samsung Galaxy S5 a fost lansat concomitent în mai multe ţări decât Galaxy S4, iar ritmul alert de vânzare din primele luni nu reflectă neapărat şi performanţele pe termen lung. Astfel, deşi Galaxy S4 a atins cifra de 10 milioane de unităţi livrate în 27 de zile iar Galaxy S III a avut nevoie de 50 zile, primul s-a vândut în doar 40 de milioane de exemplare, în timp ce modelul mai vechi a depăşit bariera de 60 de milioane.  

Urmărește Go4IT.ro pe Google News