Sistemul de operare Android este omniprezent pe telefoanele sau tabletele de care ne lovim zilnic, însă producătorul Archos a decis să atace şi nişa mai puţin apreciată a laptopurilor Android. Compania, cunoscută pentru tabletele şi telefoanele sale cu preţ redus, a anunţat ArcBook, un laptop Android cu ecran tactil şi ecran de 10,1”.
Ideea de a transforma o tabletă într-un laptop nu este nouă, însă cei care avut resursele necesare pentru achiziţia unui model convertibil precum cele din familia ASUS Transformer ar putea fi interesaţi de un laptop cu tastatură nedetaşabilă care este oferit la un preţ de 150 de euro.
Bazată mai mult ca sigur pe designul unei tablete, Archos ArcBook este construit pe o platformă Rockchip RK3168, o soluţie low-power fabricată într-un proces tehnologic pe 28 de nanometri care oferă două nuclee ARM Cortex-A9 cu o frecvenţă de 1,2 GHz şi un nucleu grafic PowerVR SGX540. Această soluţie hardware este însoţită de 1 GB de memorie RAM, 8 GB de memorie internă extensibilă şi o baterie cu o capacitate de 8000 mAh, care promite o autonomie ridicată.
Ecranul cu diagonală de 10,1” oferă o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli şi un panou tactil capacitiv, acesta fiind probabil cel mai dezamăgitor aspect al acestui produs. Lista dotărilor mai include 2 porturi Micro USB 2.0, o cameră frontală VGA si un microfon însoţit de difuzoare stereo.
Tastatura oferă o aranjare standard a butoanelor şi o completează cu câteva taste special create pentru sistemul de operare Android. Versiunea de Android preinstalată este 4.2.
Archos ArcBook are dimensiuni de 271,5 x 180,5 x 22 mm, o greutate de 1,28 kilograme şi va ajunge pe piaţă în luna iunie la un preţ de 150 de euro. Platforma hardware şi ecranul nu sunt prea atrăgătoare, însă cei care au nevoie doar de o tabletă cu tastatură pentru notiţe, editare simplă de text sau acces Remote Desktop ar putea fi interesaţi de un astfel de produs ieftin.