Update: O serie de voci cu autoritate în domeniu afirmă că declaraţiile făcute de organizatori şi dezvoltatori sunt exagerate, aceştia afirmănd că sistemul nu îşi poate adjudeca premiera trecerii cu succes a testului Turing deoarece încercarea nu diferă de cele făcute anterior. Ray Kurzweil, directorul diviziei de inginerie din cadrul Google, afirmă că testul a fost părtinitor şi că a fost efectuat în condiţii de natură să păcălească mediul juriului, în timp ce Gary Marcus, profesor în cadrul universităţii New York, afirmă că software-ul este construit de aşa natură încăt poate păcăli un om, însă nu neapărat prin inteligenţă, cât prin metodele inteligente de ocolire a situaţiilor în care nu ştie ce să facă.
Computerele devin treptat din ce în ce mai inteligente, şi nu este vorba doar de eticheta comercială „inteligent, -ă”, care este pusă pe orice echipament care face ceva mai bine decât generaţia sa anterioară. În cadrul unui eveniment care a avut loc sâmbătă, 7 iunie, organizaţia Royal Society din Londra a anunţat că Eugene Goostman a devenit primul sistem inteligent artificial care a trecut de testul Turing.
Deşi are un nume complet şi ar părea o persoană reală, Eugene Goostman este de fapt numele unei inteligenţe artificiale care simulează mintea unui adolescent în vârstă de 13 ani. Dezvoltat începând cu 2001 de către trei ingineri software din Rusia şi Ucraina, Eugene Goostman a fost îmbunătăţit constant şi a participat la mai multe concursuri menite să-i testeze rutinele de inteligenţă artificială. Eugene a primit nu doar rutine informatice menite să imite modul de lucrul al minţii umane, ci şi o personalitate completă care include un loc de naştere, o educaţie, nişte părinţi la fel de virtuali şi chiar un animal de casă. Sistemul informatic şi-a atins însă punctul culminant al celebrităţii acum două zile, când a fost declarat primul sistem care a trecut de testul Turing.
Conform declaraţiilor oficiale, au mai existat până acum sisteme inteligente artificiale care şi-au adjudecat acest merit, însă Eugene este primul sistem informatic care a reuşit să obţină o notă mare de trecere fără a fi programat anterior. Testele anterioare au necesitat ajustări preliminare care au restricţionat plaja subiectelor abordate şi a întrebărilor la care urma să fie supus sistemul de calcul, însă Eugene Goostman a reuşit să se comporte foarte bine într-o discuţie liberă nerestricţionată.
Testul Turing a fost imaginat acum 64 de ani de către Alan Turing, care este considerat unul dintre părinţii ciberneticii, alături de Norbert Wiener şi Ştefan Odobleja. Acest test pune la încercare rutinele de inteligenţă artificială ale unui sistem informatic prin intervievarea sa de către persoane reale. Scopul acestui încercări nu este testarea bagajului de cunoştinţe, ci a modului în care maşina analizează întrebările, face conexiunile logice şi este capabilă să dea un răspuns suficient de bun pentru a păcăli juriul că stă de vorbă cu o persoană reală.
În cazul concursului de sâmbătă, Eugene Goostman a reuşit să convingă o treime din membrii juriului că este o persoană reală şi nu doar o colecţie complexă de rutine software. Poate că procentul de 33% nu pare prea impresionant, însă chiar Turing a afirmat că progresul hardware şi software va permite atingerea unei rate de succes de circa 30% undeva în jurul anului 2000, deci Eugene pare a corespunde criteriile stabilite acum mai bine de jumătate de secol de către celebrul cibernetician.
Maşina este prima care a obţinut un scor atât de mare într-o discuţie liberă, considerată de către analişti ca fiind singurul test Turing real, iar mândria britanicilor, chiar dacă este stimulată probabil şi de patriotismul local, pare a fi totuşi justificată. Concursul a avut loc pe data de 7 iunie la Londra şi a fost organizat de Universitatea din Reading, zi în care s-au aniversat şi 60 de ani de la moartea prematură a lui Alan Turing.
Cei dornici să converseze cu Eugene îl pot găsi online la această adresă, însă rutinele folosite pentru versiunea online sunt mai vechi decât cele folosite în cadrul testului de sămbătă.