Primul ceas inteligent de la LG a fost anunţat odată cu platforma software Android Wear, iar promisiunea lansării în cursul celui de-al doilea trimestru al acestui an mai are doar vreo două săptămâni şi jumătate pentru concretizare. Zvonurile afirmă că LG G Watch va fi lansat în cadrul conferinţei Google I/O, care va avea loc în zilele de 25 şi 26 iunie, iar cu această ocazie au ieşit la iveală şi specificaţiile complete ale produsului.
Conform acestor informaţii, G Watch va folosi un ecran TFT cu diagonală de 1,65 şi o rezoluţie de 280 x 280 pixeli, detalii deja cunoscute. Ceasul celor de la LG va folosi un cip Qualcomm APQ8026, un produs încă neanunţat despre care se crede ca ar putea fi o versiune modificată a unui Snapdragon 400. Capacitatea memoriei RAM este de 512 MB, iar capacitate de stocare internă va fi de 4 GB. Celelalte specificaţii cuprind un modul Bluetooth 4.0, un pedometru şi un accelerometru.
Ceasul va avea dimensiuni de 37,9 x 46,5 x 9,95 milimetri şi o greutate de 61 de grame, acesta urmând să fie mai mic decât modelul Gear 2 Neo de la Samsung, un model apropiat deoarece nici acesta nu include o cameră foto, însă şi mai greu. LG G Watch foloseşte o baterie cu o capacitate de 400 mAh, care promite o autonomie de 36 de ore cu toţi senzorii activaţi. Ceasul foloseşte un conector MicroUSB pentru încărcare şi specifică un timp de încărcare de două ore.
Conform zvonurilor, LG G Watch ar trebuie să-şi facă debutul în cadrul conferinţei Google I/O, unde va fi oferit vizitatorilor deoarece este primul model care foloseşte platforma Android Wear. Un alt zvon afirmă că LG G Watch va ajunge pe piaţă undeva la începutul lunii iulie, preţul acestuia urmând să fie de circa 285 de dolari.