iPhone 6 cu margini curbate, dezvăluit în presupuse imagini cu noul scut de protecţie pentru ecran

iPhone 6 cu margini curbate, dezvăluit în presupuse imagini cu noul scut de protecţie pentru ecran

Apple ar putea renunţa la designul cu ecran perfect plan, folosit pentru generaţiile iPhone de până acum. În schimb, dacă ultimele zvonuri se adeveresc iPhone 6 va fi primul telefon Apple având ecran cu margini curbate. Aparent, noul design face telefonul mai uşor de manevrat şi strecurat în buzunar.

iPhone 6 cu ecran având margini curbate

Totuşi, vasta majoritate a zvonurilor despre iPhone 6 circulate în ultimele luni nu menţionează o astfel de modificare, din contră, prezentările făcute până acum cu presupuse machete iPhone 6 arată un design similar tabletelor iPad Air. Însă potrivit unor imagini publicate de 9to5mac.com, ecranul de 4.7 rezervat următorului model iPhone va fi protejat cu un scut din sticlă având marginile uşor rotunjite.

Astfel, în loc de a lansa direct un telefon cu ecran curbat Apple face primii paşi adoptând un design cu margini curbate. Comparat cu actualele top-uri de gamă Android, LG G3 şi Galaxy S5 – ambele cu ecrane perfect drepte, iPhone 6 ar putea avea de câştigat de pe urma acestei schimbări. Din păcate în lipsa mai multor informaţii din surse credibile cele prezentate rămân pure speculaţii.

Având în vedere zvonurile recente privind angajări masive de personal la fabricile Foxconnn, probabil că etapa de proiectare a următoarei generaţii iPhone 6 este deja încheiată, rămânând doar ca Apple să accelereze producţia de masă în pregătire pentru marea lansare din această toamnă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult