Celebrul producător de procesoare şi soluţii integrate Qualcomm a anunţat acum două zile că a achiziţionat compania Wilocity, care a fost unul dintre pionierii şi cel mai activ susţinător al standardului wireless WiGig. În scurt timp, noul proprietar a dezvăluit că acest rapid standard wireless, care oferă rate de transfer teoretice de 7 Gbps, va fi implementat în viitorul cip Snapdragon 810.
Standardul wireless WiGig, care este cunoscut şi sub denumirea anostă de 802.11ad, a căpătat o susţinere din ce în ce mai largă în ultimii doi ani deoarece promite o serie de avantaje particulare interesante. Dincolo de ratele de transfer mari, care depăşesc cu mult lăţimile de bandă oferite în acest moment de standardul 802.11ac, WiGig oferă însă o flexibilitate mult mai mare.
Spre deosebire de celelalte standarde wireless deja cunoscute, care sunt concepute pentru streaming-ul audio/video şi transferul de date, WiGig poate fi folosită şi pentru conectarea directă a unor periferice precum scannere, imprimante, tastaturi sau alte periferice deoarece protocoalele de nivel inferior permit detectarea acestora ca şi cum ar fi conectate direct la un bus PCI Express local. Telefoanele, tabletele sau laptopurile care vor încorpora tehnologia WiGig vor oferi astfel opţiuni mult mai bune de conectare, făcând din mediul wireless 802.11ad un înlocuitor pentru multe din cablurile din jur.
Deoarece WiGIG foloseşte spectrul radio de 60 GHz, acesta oferă canale mai largi şi nu este supus interferenţelor cu care se luptă actualele standarde de 2,4 şi 5 GHz. Spre deosebire de acestea însă, banda de 60 GHz este improprie utilizării în reşedinţe mari deoarece absorbţia şi reflexia undelor face ca semnalul să fie blocat chiar şi de un perete subţire. Atunci când echipamentele WiGig vor fi utilizate însă într-un spaţiu fără bariere, acesta va oferi viteze net superioare standardului actualelor standarde 802.11n sau 802.11ac fără a necesită pretenţioasele arhitecturi hardware MIMO folosite de acestea din urmă.
Qualcomm a anunţat că viitoarea soluţie integrată Snapdragon 810 va include şi un modul wireless WiGig, telefoanele sau tabletele care vor folosi acest cip urmând să fie primele produse comerciale compatibile cu noul standard. Producătorul afirmă că modulul wireless tradiţional 802.11 a/b/g/n/ac va oferi acoperire wireless cu rază mare, în timp ce modului 802.11ad va fi folosit pentru conexiunile foarte rapide de proximitate care vor permite conectarea cu echipamentele din jur, streaming video wireless la rezoluţii 4K şi multe altele.
În momentul achiziţiei, Wilocity se pregătea pentru lansarea unui cip wireless cu rate de transfer de 4,6 Gpbs, modulele care vor oferi 7 Gpbs fiind aşteptate undeva în cursul anului viitor. Qualcomm nu a făcut nici o declaraţie referitoare la performanţele wireless ale viitorului cip Snapdragon 810, însă presupunem că producătorul va accelera dezvoltarea tehnologiilor actuale şi ne va oferi de la bun început un modul cu rate de transfer de 7 Gbps. Până la lansarea primului terminal motorizat de Snapdragon 810 va mai aproape un an, deci avem tot timpul să aflăm detalii noi.