Dacă sunteţi în căutarea unui telefon subţire, probabil că ar trebui să aşteptaţi lansarea lui Gionee GN9005. Acesta este numele intern al telefonului care se va lăuda cu cea mai mică grosime de pe piaţă (5 mm), atunci când va fi şi disponibil. Acesta va măsura cu 0,5 mm mai puţin decât fratele său, ELIFE S5.5, lansat în prima jumătate a acestui an.
Informaţiile despre telefon vin din China, care a aprobat deja dispozitivul pentru lansare pe teritoriul său. Este foarte posibil ca Gionee GN9005 să fie cel mai subţire smartphone lansat vreodată, însă nu va impresiona pe nimeni la capitolul performanţă. Fiind un terminal bazat pe factorul „wow”, care vine de la profilul său de invidiat, hardware-ul inclus nu este tocmai de top.
Avem de a face cu un display de 4,8 inci cu rezolutie 1280 x 720 pixeli, un procesor quad-core la 1,2 GHz, 1 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare şi camere foto/video de 8, respectiv 5 megapixeli. Nici bateria de 2,050 mAh nu pare să fie ieşită din comun, aceasta fiind însă de ajuns pentru hardware-ul inclus. Totuşi, trebuie să luăm în considerare că toate acestea sunt înghesuite într-un dispozitiv de numai 5 mm grosime.
Încă nu a fost făcut un anunţ oficial care să prezinte şi numele sub care GN9005 va fi comercializat, însă compania Gionee ar trebui să se grăbească dacă doreşte să vină pe piaţă prima cu un terminal care să impresioneze prin grosime. Acum că toată lumea a aflat de existenţa lui GN9005, probabil că şi alţi producători care aspiră la comercialiarea telefonului „cel mai subţire” de pe piaţă se vor grăbi să lanseze astfel de modele.