Microsoft a început să cureţe Windows Phone Store de aplicaţiile înşelătoare

28.08.2014
Microsoft a început să cureţe Windows Phone Store de aplicaţiile înşelătoare

Windows Phone a ajuns cu întârziere pe piaţă şi nu a atras atenţia unui număr mare de dezvoltatori software, magazinul digital Windows Phone Store având şi în prezent o serie de lacune evidente. Iniţiativa stimulării financiare a dezvoltatorilor software a dus la o creştere vizibilă a numărului de produse software disponibile, însă cu această ocazie s-au strecurat în Windows Phone Store şi multe aplicaţii de proastă calitate sau de-a dreptul înşelătoare cu Microsoft se vede acum nevoită să lupte.

Nici un magazin digital de aplicaţii nu este lipsit de produse software de proastă calitate, însă Apple şi Google au reuşit să găsească diverse metode, mai mult sau mai puţin eficiente, pentru eliminarea sau respingerea de la bun început a acestora. Controlul Microsoft nu s-a dovedit însă prea eficient, iar Windows Phone Store a ajuns să fie populat de produse software înşelătoare sau nefuncţionale care reduc vizibilitatea aplicaţiilor legitime şi induc utilizatorii în eroare.

Pe această listă am putea include multiplele aplicaţii YouTube, care profită de lipsa unui client software oficial şi încearcă să smulgă bani de la utilizatori pentru simple scurtături către versiunea mobilă a site-ului, clienţi iTunes care nu fac de fapt nimic, aplicaţii cu ghiduri de utilizare care pretind că sunt produsele software funcţionale şi multe alte produse de aceeaşi teapă.

Într-un final, Microsoft a admis că are probleme şi a anunţat că va înăspri procesul de verificare a produselor software care sunt publicate în Windows Phone Store.  Astfel, compania va impune utilizarea unor denumiri de produs edificatoare, clasificarea corectă a produselor în categoria din care aceasta trebuie să facă parte şi adoptarea unei identităţi vizuale clare şi oneste. În acest ultim caz, sunt acoperite şi aplicaţiile care folosesc imagini sau logo-uri înregistrate şi protejate de legile dreptului de autor, ceea ce ar putea reduce frecvenţa cu care ne lovim de aplicaţiile false.

Microsoft a anunţat că aceste reguli sunt valabile pentru produsele care vor fi trimise pentru publicare de acum încolo, însă compania va verifica din nou şi produsele deja publicate. 1500 de aplicaţii au fost deja victima noilor politici de validare, iar Microsoft afirmă că va verifica treptat întregul catalog de 300.000 de produse software. Unii dintre utilizatorii care au fost păcăliţi vor putea primi chiar banii înapoi, însă metoda şi condiţiile pentru acest proces nu au fost clarificate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News