Produsă de HTC, Nexus 9 ar putea fi prima tabletă din serie pentru care este lansată şi o husă de protecţie oficială, prevăzută cu tastatură fizică şi recomandată ca accesoriu pentru creşterea productivităţii.
Deocamdată fără poză de prezentare, accesoriul de forma unei coperţi este împărţit în două jumătăţi: tastatura fizică şi capac cu 3 articulaţii care poate fi pliat în forma unui triunghi, devenind suport pentru sprijinirea ecranului. Atunci când tastatura fizică nu este folosită tableta poate fi aşezată peste aceasta, accesoriul devenind o husă de protecţie obişnuită.
Aparent, designul nu prevede şi o baterie auxiliară pentru tabletă, acumulatorul de 450mAh fiind suficient doar pentru alimentarea tastaturii. Conexiunea este realizată prin interfaţă Bluetooth, asocierea dispozitivului cu tableta fiind facilitată de un tag NFC.
Adaptat pentru corpul unei tablete cu ecran de 9”, accesoriul cu dimensiuni 228x320x5mm alocă doar 3mm pentru tastatură, indicând folosirea unor taste cu profil aplatizat şi cursă scurtă la apăsare, mai puţin confortabile decât tastele unui laptop.