Toshiba a anunţat două laptopuri Satellite de 11″: hibridul Radius 11 şi modelul uşor CL10-B

08.09.2014
Toshiba a anunţat două laptopuri Satellite de 11

În cadrul IFA Berlin 2014, Toshiba a lansat şi două laptopuri uşoare şi compacte cu ecran de 11,6” care fac parte din gama Satellite, acestea remarcându-se prin designul hibrid, în cazul modelului Radius 11, şi prin greutatea redusă, în cazul modelului CL10-B.

Din multe puncte de vedere, cele două portabile de la Toshiba sunt identice. Acestea oferă ecrane cu diagonală de 11,6”, rezoluţie de 1366 x 768 pixeli şi suprafaţă tactilă capacitivă cu 10 puncte de contact. Pe lista dotărilor găsim două porturi USB (dintre care unul de tip 3.0), o ieşire video HDMI, Bluetooth 4.0, Wi-Fi 801.11 b/g/n, o cameră Web HD şi un slot SD. Deşi folosesc un design diferit, cele două modele au chiar aceleaşi dimensiuni: 289 x 199 x 19,9 mm.

Radius 11 este primul laptop hibrid cu ecran de 11” de la Toshiba, acesta oferind un ecran care poate fi rabatat cu 360 de grade şi care oferă mai multe moduri de lucru: standard, tabletă, stand multimedia sau ecran de prezentare. Laptopul Radius 11 poate fi echipat cu procesoare Intel din familiile Celeron sau Pentium şi oferă 4 GB de memorie RAM şi un HDD cu o capacitate de 500 GB.

Radius 11 foloseşte un sistem care dezactivează tastatura în cazul în care ecranul este deschis la 180 de grade sau mai mult, iar producătorul afirmă că balamalele au o construcţie bună care nu va pune probleme în nici unu dintre cele cinci moduri de lucru. Acest model are o greutate de 1,3 kilograme.

Ruda sa apropiată CL10-B renunţă la designul hibrid, însă are o greutate de numai 1,1 kilograme. Producătorul recomandă acest sistem pentru cei care vor portabilitate cu orice preţ, acesta fiind o alternativă ieftină la ultra-portabilele celebre precum Macbook Air.

Toshiba CL10-B oferă doar procesoare Intel Celeron, iar restul specificaţiilor sunt şi ele inferioare: 2 GB de memorie RAM şi 32 GB de memorie internă eMMC. Spre deosebire de Radius 11, care foloseşte sistemul de operare Windows 8.1, CL10-B foloseşte Windows 8.1 with Bing, fiind astfel unul dintre primele modele de laptopuri Windows ieftine promise nu demult de către Microsoft.

Toshiba Radius 11 şi CL10-B vor ajunge pe piaţă în cursul acestui trimestru, preţurile fiind necunoscute în acest moment.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News