Video Electronics Standards Association (VESA) a anunţat definitivarea noului standard DisplayPort 1.3, rivalul cunoscutului standard HDMI urmând să permită utilizarea ecranelor cu rezoluţii 5K sau 8K şi să ofere o lăţime de bandă mai mare care va îmbunătăţi şi prestaţia monitoarelor UHD, compatibilitate HDCP 2.2 şi suport multi-monitor îmbunătăţit.
DisplayPort 1.3 oferă acum o lăţime de bandă de 32,4 Gbps, un salt de 25 de procente de la cei 25,92 Gbps oferiţi de versiunea precedentă 1.2a a acestui standard. Acest salt al lăţimii de bandă, care a fost obţinut prin mărirea capacităţii celor patru canale logice interne, permite conectarea unui ecran cu rezoluţie 5K (5120 x 2880 pixeli) în modul RGB sau a unui ecran 8K (7680 × 4320 pixeli) în modul întreţesut 4:2:0 cu ajutorul unui singur cablu.
De noua lăţime de bandă vor beneficia şi ecranele UHD actuale, DisplayPort permiţând utilizarea a două ecrane cu rezoluţie de 3840 × 2160 pixeli la 60 de cadre pe secundă cu ajutorul tehnologiei Coordinated Video Timing sau conectarea unui ecran UHD 3D, ambele opţiuni folosind un singur cablu.
DisplayPort 1.3 păstrează compatibilitatea VGA, DVI şi HDMI, dar adaugă suport pentru HDMI 2.0, pentru setul de comenzi CEC din HDMI 2.0 şi pentru criptarea HDCP 2.2. La fel ca până acum, în cazul în care doar două din cele patru canale logice sunt necesare pentru transmisia semnalului video, DisplayPort le va putea folosi pe celelalte două pentru retransmiterea semnalelor USB 3.0, audio sau Ethernet, care sunt descrise în specificatiile DockPort.