Selfie-urile au intrat în mainstream, iar odată cu acestea încep să apară din ce în ce mai multe produse dedicate realizării de astfel de auto-portrete. Companii precum Samsung integrează noi opţiuni software în telefoanele lor pentru a crea selfie-uri panoramice, sau pentru a realiza selfie-uri în rafală, însă compania Satechi a găsit o nouă nişă: hardware dedicat pentru selfie.
Astfel a luat naştere produsul Smart Selfie Extension Arm, un monopied inteligent, compatibil cu majoritatea telefoanelor inteligente de pe piaţă. Acesta se conectează prin tehnologia Bluetooth la orice dispozitiv mobil cu iOS şi Android şi dispune de un suport extensibil care poate fixa smartphone-uri, indiferent de mărime. Pe mâner se găsesc trei butoane: unul pentru conexiune Bluetooh, unul pentru schimbarea sistemului de operare pe care este folosit şi unul pentru captura imaginii.
Pe lângă toate acestea, Selfie Arm are şi un braţ telescopic care poate fi extins de la 30 de cm până la 1 m, pentru a lărgi cadrul fotografiei. Preţul este stabilit la 50 de dolari americani, însă este redus la 40 pentru o perioadă limitată, un preţ mic de plătit pentru un astfel de accesoriu. Având în vedere că alte companii cer sute de euro pentru telefoane cu funcţii speciale pentru selfie-uri, iar altele cer sume exorbitante pentru camere foto dedicate acestor funcţii, este posibil ca monopiedul Selfie Arm să fie chiar apreciat de către amatorii de autoportrete.
Smart Selfie Extension Arm este disponibil chiar acum pe site-ul oficial Satechi, compania oferind livrare internaţională. Nu am reuşit să aflăm costurile de livrare în România, însă producătorul atenţionează cumpărătorii despre taxele vamale şi TVA, care nu sunt acoperite de preţul produsului. De asemenea, comenzile internaţionale ajung în minim 21 de zile.