Apple permite verificarea online a activării terminalelor iPhone şi iPad

02.10.2014
Apple permite verificarea online a activării terminalelor iPhone şi iPad

Începând cu iOS 7, Apple a întărit măsurile de securitate menite să împiedice reutilizarea unui terminal iPhone sau iPad furat, iar aceste măsuri au dus deja la scăderea infracţiunilor de acest fel. Apple a îmbunătăţit începând de astăzi această măsură de protecţie cu un sistem de verificare online accesibil oricui prin care potenţialii cumpărători pot verifica starea Activation Lock şi pot elimina problemele achiziţiei unui telefon cu origini nebuloase.

O componentă a serviciului online iCloud, Activation Lock a fost implementat începând cu versiunea a şaptea a platformei iOS. Astfel, serviciul Find my iPhone nu doar că permite ştergerea sau blocarea de la distanţă a unui telefon furat, dar împiedică şi reutilizarea acestuia. Dacă, până la iOS 6 inclusiv, o simplă ştergere completă a terminalului era suficientă pentru reutilizare, activarea obligatorie din iOS 7 sau iOS 8 necesită autentificarea cu contul iCloud cu care acel terminal este asociat, în caz contrar terminalul neputând fi utilizat.

Aceasta măsură a avut destul de repede efectul scontat, autorităţile din New York, San Francisco şi Londra raportând scăderi ale furturilor de telefoane sau tablete Apple care au ajuns la cote de chiar 38 de procente.

Apple a anunţat astăzi că orice utilizator poate verifica starea activării unui terminal iPhone sau iPad prin simpla utilizare a unei pagini Web. Utilizatorul poate introduce codul IMEI sau numărul serial al produsului şi poate verifica dacă Activation Lock este activ sau nu. În cazul unui telefon într-adevăr neutilizat, activarea nu ar trebui să fie activă. În cazul în care utilizatorul intenţionează să cumpere un terminal la mână a doua, acesta poate verifica dacă fostul posesor a dezactivat asocierea cu contul iCloud şi îi poate cere să o facă în cazul în care aceasta este încă activă, un refuz însemnând că aveţi de-a face cu un terminal de care mai bine nu vă atingeţi deoarece are origini incerte şi este inutilizabil.

Activation Lock Status tool  

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News