Evenimentul Double Exposure al companiei HTC, programat pentru data de 8 octombrie, va avea puţine surprize pentru noi, întrucât imagini cu produsele pe care urmează să le dezvăluie circulă deja pe internet. După RE Camera şi One M8 Eye, aflăm detalii despre un nou smartphone taiwanez, dedicat fanilor autoportretelor: Desire Eye.
Se pare că toate smartphone-urile HTC cu funcţii avansate la capitolul captură foto vor veni cu denumirea „Eye” în coadă. Noul Desire Eye pare să ocupe un loc între mid-range şi high-end în portofoliul companiei, oferind un hardware puternic şi camere foto cu rezoluţie mare, atât pe spate, cât şi pe faţă. Şi pentru că această componentă pare să fie elementul care face diferenţa între Desire Eye telefon şi altele din această gamă este normal să vorbim mai întâi despre cele două camere foto.
HTC a decis să atraga cultura „selfie” cu un senzor de 13 megapixeli pe partea din faţă, care vine echipat şi cu blitz LED, pentru autoportrete în condiţii de iluminare slabă. Acelaşi senzor este prezent şi pe partea din spate, ceea ce înseamnă că imaginile capturate ar trebui să ofere o calitate înaltă, indiferent de camera utilizată.
Cât despre restul de hardware al telefonului, vorbim despre un SoC Snapdragon 801, 2 GB memorie RAM, 32 GB de memorie internă şi un display de 5,2” cu rezoluţie Full HD. Aceste specificaţii sunt parcă extrase din flagship-urile lansate anul trecut, ceea ce va asigura o performanţă ridicată, indiferent de situaţie.
Imaginile cu noul HTC Desire Eye vin de pe site-ul rusesc HTC Family şi contul de Twitter @upleaks şi descriu un telefon care nu sare prea mult de la formula de succes a dispozitivelor „One” în termeni de design. Deşi dezvăluirea noului smartphone este aşteptată la evenimentul Double Exposure, aceasta nu poate fi confirmată încă şi nici o dată la care acesta va ajunge pe piaţă.