Update: UPC a clarificat problema dezactivării acestui serviciu şi a anunţat că Wi-Free este opţional. Utilizatorii care nu doresc ca modemul lor UPC să fie folosit şi ca hotspot înregistrat în reţeaua Wi-Free pot dezactiva această funcţie de pe pagina My UPC. În acest caz, aceştia vor pierde însă şi dreptul de acces la celelalte hotspoturi din reţeaua Wi-Free.
Ideea de a înrola propriul router wireless într-o reţea de hotspot-uri pentru a oferi şi a beneficia de acces Internet cu acoperire largă nu este nouă, iniţiativa Fon anunţată acum aproape zece ani fiind preluată de unii furnizori de servicii Internet. UPC România a anunţat astăzi lansarea oficială a propriului serviciu Wi-Free, care pune la dispoziţia abonaţilor săi o reţea de hotspot-uri cu acoperire largă.
Reţeaua wireless Wi-Free foloseşte infrastructura de modem-uri aflate deja în casele abonaţilor, UPC beneficiind astfel de un număr semnificativ de puncte de acces ad-hoc disponibile pe întreg teritoriul ţării. Abonaţii UPC nu trebuie decât să-şi facă un cont pe site-ul My UPC, datele de autentificare putând fi folosite pentru accesarea reţelei Wi-Free din România sau din ţările europene în care UPC este prezentă.
Poate că unii utilizatori nu se vor fi încântaţi de ideea de a-şi partaja propria conexiune la Internet, însă punctul de acces Wi-Free iniţializat de către fiecare modem UPC este izolat de reţeaua wireless privată a utilizatorului, este limitată la cel mult cinci clienţi conectaţi şi beneficiază de un canal separat de 10 Mbps pentru a nu afecta ratele de transfer contractate. În cadrul reţelei wireless Wi-Free intră toate modemurile Cisco, Thomson, Tehnicolor şi Ubee instalate în casele utilizatorilor, iar configurarea noului serviciu va fi făcută de la distanţă şi nu va implica vreun efort din partea utilizatorilor. Am întrebat dacă un utilizator UPC poate opta să nu fie inclus în reţeaua wireless Wi-Free, însă nu am obţinut un răspuns clar din partea companiei.
Încă din momentul lansării, UPC Wi-Free are o acoperire de sute de mii de hotspot-uri în România şi milioane de alte puncte de acces în ţările europene în care activează Liberty Global. Serviciul va fi disponibil în curând şi în alte ţări europene, dar şi în SUA, datorită acordului dintre Liberty Global şi Comcast.