Nokia a anunţat N1: o tabletă Android 5.0 compactă dezvoltată în colaborare cu Foxconn

Nokia a anunţat N1: o tabletă Android 5.0 compactă dezvoltată în colaborare cu Foxconn

Nokia a vorbit ieri despre perspectivele întoarcerii în industria telefoanelor mobile, însă posibilele planuri de viitor par cam neconvingătoare, îndepărtate şi nesigure în acest moment pentru a ne putea stârni în vreun fel entuziasmul. După doar 24 de ore, Nokia ne ia pe toţi prin surprindere şi anunţă un produs neaşteptat: o tabletă Android.

Anunţată în cadrul unui eveniment care a avut astăzi loc în Helsinki, Nokia a anunţat lansarea tabletei N1. Un produs care i-a luat pe toţi prin surprindere, tableta este motorizată de platforma Android 5.0, un sistem de operare pe care mulţi ar fi dorit să-l vadă adoptat acum 4 ani în locul Windows Phone de la Microsoft. Peste acest sistem de operare va funcţiona intefaţa proprietară Z Launcher, un produs software anunţat anterior şi care este oferit începând de astăzi în Google Play.

La fel ca rivalul iPad Mini de la Apple, tableta oferă un ecran In-Cell cu o diagonală de 7,9”, strat protector Gorilla Glass 3 şi un panou IPS cu o rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli. Platforma hardware este bazată pe o soluţie Intel Atom Z3580 din familia Moorefield, nucleul de procesare x86 cu arhitectură pe 64 de biţi şi frecvenţă de 2,3 GHz fiind secondat de soluţia grafică PowerVR G6430.

Această platformă hardware este completată de 2 GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă (aparent neextensibilă) şi o baterie cu o capacitate de 5300 mAh. Lista de dotări mai cuprinde două camere foto cu senzori de 8 şi 5 MP, interfaţă Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, un etaj audio Wolfson WM8958E care este însoţit de două difuzoare cu o putere de 0.5W, Bluetooth 4.0 şi un conector USB 2.0 Type-C, o premieră în industrie. Nokia N1 va avea cândva şi o versiune cu modem de date, însă data lansării acesteia este necunoscută.

Carcasa tabletei este fabricată din aluminiu şi va fi disponibilă în două culori, argintiu sau gri, iar designul aminteşte destul de mult de faimosul iPad Mini. Tableta are dimensiuni de 200,7 x 138,6 x 6,9 milimetri şi o greutate de 318 de grame.

Posibilele planuri de viitor dezvăluite ieri au inclus şi posibilitatea unui parteneriat cu un integrator ODM, iar noua tabletă Nokia N1 este dezvoltată, într-adevăr, în colaborare cu Foxconn. Tableta va fi lansată în Europa la sfârşitul acestui an şi în China la jumătatea lunii februarie a anului viitor, preţul acesteia urmând să fie de circa 250 de dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News