ITU Measuring the Information Society: dezvoltarea digitală a României la sfârşitul lui 2013

25.11.2014
ITU Measuring the Information Society: dezvoltarea digitală a României la sfârşitul lui 2013

International Telecommunications Union (ITU) a publicat raportul anual Measuring the Information Society, acesta agregând o serie de indicatori pentru a oferi o imagine generală despre gradul de dezvoltare digitală al ţărilor membre la finele anului trecut. Dacă România se mândreşte cu ratele medii de transfer Internet generoase, imaginea oferită de raportul ITU nu este tot atât de elogioasă.

Pe lângă multe alte date interesante care sunt disponibile în consistentul document de 270 de pagini, Measuring the Information Society include şi un clasament al ţărilor în funcţie de gradul de dezvoltare digitală: ICT Development Index (IDI). Pentru întocmirea acestui clasament, ITU ia în calcul numărul de conexiuni telefonice fixe şi mobile la suta de locuitori, numărul de conexiuni Internet fixe şi mobile la suta de locuitori, ratele de transfer ale conexiunilor Internet, numărul de utilizatori ai Internetului, numărul de reşedinţe dotate cu un PC şi o conexiune la Internet, rata alfabetizării şi ratele de şcolarizare pentru ciclurile liceale şi universitare.

Campioana clasamentului ICT Development Index este Danemarca, aceasta fiind urmată de Coreea de Sud, Suedia, Islanda, Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Finlanda, Hong Kong şi Luxemburg. România este poziţionată pe locul 58 la nivel global, ţara noastră fiind încadrată de Chile, Antigua şi Barbuda, Argentina şi Macedonia, şi pe locul 35 la nivel european, între Serbia, Cipru, Macedonia şi Muntenegru.

Printre datele mai interesante despre România găsim acoperirea a 89 de procente din totalul populaţiei rurale cu semnal 3G sau superior (una dintre cele mai bune din lume), rata de penetrare a Internetului în rândul populaţiei (50%, una dintre cele mai slabe din Europa), rata de penetrare a Internetului în mediul business (79%, una dintre cele mai slabe din Europa) şi rata companiilor cu prezenţă online (38%, una dintre cele mai slabe din Europa).

În clasamentelor costurilor conexiunilor Internet fixe, mobile prepaid şi mobile postpaid în raport cu puterea de cumpărare, România se situează în primul sfert al listei globale, în timp ce clasamentul serviciilor de telefonie ne poziţionează ceva mai prost, la jumătatea acesteia. În 2013, România a cunoscut o creştere vizibilă a ratei de penetrare a conexiunilor broadband wireless (de la 27 la 38 de procente) şi a intrat în clubul ţărilor cu servicii de date rapide LTE.

La nivel global, numărul utilizatorilor de Internet a ajuns la 3 miliarde, 93 de procente din totalul populaţiei întregii planete are acces la servicii de telefonie iar veniturile întregii industrii telecom au ajuns la 1880 de miliarde de dolari. Cititorii răbdători care sunt interesaţi de astfel de informaţii pot găsi şi alte cifre interesante în cele 270 de pagini ale raportului Measuring the Information Society (legătură, format PDF).

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News