Nu toţi producătorii de telefoane din China vor reuşi să repete succesul celor de la Xiaomi, însă aceştia nu par niciodată descurajaţi şi încearcă să concureze şi pe alte căi, nu doar prin preţurile cât mai scăzute posibil. O cursă tehnologică populară în rândul producătorilor chinezi este cea a carcaselor cât mai subţiri, iar noul campion este Vivo, care a reuşit să-i întreacă pe cei de la Gionee şi OPPO atunci când a anunţat un telefon cu o grosime de numai 4,75 milimetri: X5 Max.
Detronând telefoanele Gionee Elife S5.1 şi OPPO R5, care oferă carcase cu grosimi de 5,1 milimetri şi, respectiv, 4,85 milimetri, noul terminal Vivo X5 Max se laudă cu un profil de numai 4,75 milimetri. Pentru a atinge această limită inferioară a grosimii, Vivo a ales câteva soluţii tehnice interesante, cum ar fi de pildă placa de bază cu o grosime de 1,7 milimetri sau ecranul cu o grosime de numai 1,36 milimetri.
Vivo X5 Max oferă un ecran Super AMOLED cu diagonală de 5,5” şi rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli. Îngusta carcasă ascunde un procesor Qualcomm Snapdragon 615, care oferă opt nuclee ARM Cortex-A53 în configuraţie big.LITTLE cu frecvenţe maxime de 1,7 GHz şi 1 GHz, 2 GB de memorie RAM şi 16 GB de memorie internă extensibilă. Din cauza spaţiului redus, bateria are o capacitate neimpresionantă de numai 2000 mAh, însă acesta este preţul pe care trebuie să-l plătiţi dacă vreţi să vă lăudaţi cu cel mai subţire smartphone din lume.
Telefonul oferă un modem LTE Dual SIM, însă cea de-a doua cartelă partajează acelaşi spaţiu cu cardul MicroSD şi va trebui să vă decideţi de ce aveţi nevoie mai mult în acel moment. Pe lista specificaţiilor mai găsim două camere foto cu senzori Sony de 13 şi 5 MP şi un etaj audio care oferă două difuzoare, un DAC ESS, un amplificator Yamaha şi un sistem software de karaoke. Telefonul foloseşte sistemul de operare Funtouch OS 2.0, care este bazată pe versiunea 4.4.4 a platformei Android.
Terminalul va fi disponibil pe piaţa chineză începând cu data de 22 decembrie şi va avea un preţ de aproximativ 490 de dolari. Cum Vivo nu este prezentă oficial în Europa, cei interesaţi de cel mai subţire smartphone din lume vor trebui să aştepte fie apariţia lui pe canalele gri, fie să opteze pentru achiziţia lui directă prin intermediul magazinelor online din China.