Compania Saygus a anunţat la CES 2015 cel de-al doilea smartphone al său: modelul V2. Acesta integrează componente obişnuite pentru un dispozitiv din gama high-end, însă oferă ceva ce nu am mai întâlnit până acum: suport pentru o cantitate impresionantă de spaţiu de stocare. Din fericire însă, surprizele nu se opresc aici, întrucât compania a ales să folosească şi alte componente mai rar întâlnite.
La prima vedere nu avem de a face cu ceva cu adevărat ieşit din comun. Saygus V2 (sau V-squared, cum îl numesc reprezentanţii companiei) este un telefon cu un design interesant, dar care include o configuraţie standard. Avem de a face cu un procesor quad-core nespecificat din gama Snapdragon de la Qualcomm la 2,5 GHz (probabil 801 sau 805), 3 GB de memorie RAM, un display de 5” cu rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli) şi 64 GB spaţiu de stocare internă.
Având în vedere că Saygus laudă memoria internă a telefonului, 64 GB nu par a fi atât de mult, mai ales în condiţiile în care alţi producători precum Apple deja integrează cipuri NAND de 128 GB în iPhone 6 şi 6 Plus. Ei bine, compania a integrat nu unul ci două lăcaşuri pentru carduri microSDXC. Această adiţie poate aduce de la sine până la 320 GB de spaţiu de stocare, în cazul în care utilizatorul doreşte să folosească două carduri de 128 GB.
De altfel, întregul telefon este construit pentru cei care îndrăgesc consumul de fişiere media. 320 GB ar trebui să fie de ajuns pentru orice audiofil sau cinefil, dar şi pentru a stoca imagini la 21 megapixeli folosind camera de pe spate şi 13 megapixeli pentru selfie-uri. Printre funcţiile speciale pot fi enumerate şi suportul pentru încărcare fără fir folosind standarul Qi, acces la root pentru dezvoltatori, cât şi un senzor de amprentă. Mai mult, pentru a asigura o calitate superioară a sunetului, au fost integrate difuzoare stereo Harman Kardon. Toate acestea sunt integrate într-un dispozitiv care conform Saygus nu ar trebui să fie mai scump decât alte dispozitive de pe piaţă cu specificaţii asemănătoare.
Saygus V2 este programat să fie lansat în această primăvară în Statele Unite, dar există deja discuţii pentru integrarea acestui model în oferta operatorilor din toată lumea. Singurul dezavantaj al telefonului este faptul că va fi livrat cu Android 4.4.4 KitKat , deşi 5.0 Lollipop este deja disponibil de câteva luni.