După Samsung Galaxy Note Edge, versiunea cam stranie a modelului Note 4 cu ecran îndoit peste una din laturile carcasei, LG a venit la expoziţia CES 2015 cu o interpretare proprie, luând forma unui smartphone prototip al cărui ecran îmbracă ambele laturi ale carcasei.
Momentan fără un nume de scenă, telefonul prototip este echipat un ecran de tip Active Bending OLED produs în fabricile diviziei LG Display. Cu rezoluţie de numai 1280×720 pixeli întinsă pe o diagonală de 6˝, noul ecran nu impresionează prin claritate, însă compensează prin contrastul nativ foarte ridicat estimat la 100.000:1 şi unghiurile de vizibilitate generoase, specifice tehnologiei OLED.
Ţinând cont de faptul că un smartphone cu ecran de 6˝ este incomod de manevrat chiar şi fără interfaţa touch extinsă peste laturile carcasei, rămâne de văzut dacă acest design va fi considerat suficient de practic pentru folosirea într-un produs comercial. Rămâne şi problema disponibilităţii noului tip de ecran în volum suficient pentru demararea producţiei de serie, tehnologia de fabricaţie nefiind încă ajunsă la maturitate deplină.
Ecranul OLED prevăzut cu interfaţă touch integrată atinge o luminozitate 300 cd/m şi măsoară doar 0.7 mm grosime, deschizând calea pentru fabricarea de telefoane mobile şi mai subţirii decât a fost posibil cu actuala generaţie smartphone.
Chiar dacă LG Display nu a anunţat planuri pentru introducerea ecranelor OLED cu tehnologie Active Bending în producţie de masă, lansarea în serie limitată a unui smartphone bazat pe acestea este foarte probabilă, LG servind astfel o replică companiei rivale pentru modelul lansat toamna trecută.