Gândit pentru a asista autentificarea în orice aplicaţie sau serviciu, Digits transformă telefonul mobil într-o cheie de acces universală, sigură şi uşor de folosit, care ne scuteşte de grija parolelor de acces.
Twitter a lansat Digits, un program conceput pentru a oferi utilizatorilor o modalitate pentru a se autentifica în condiţii de siguranţă în orice aplicaţie sau serviciu cu ajutorul propriului telefon mobil, folosind parole de unică folosinţă generate automat la fiecare autentificare. Cu interfaţă prietenoasă, similară sistemului de autentificare în doi paşi folosit pentru autentificarea în contul de Twitter, serviciul Digits este propus spre a fi adoptat şi de alte aplicaţii, ca alternativă mai sigură la autentificarea cu parolă clasică.
Anunţat încă din luna octombrie, Digits face parte dintr-un nou set de unelte numit Fabric, propus dezvoltatorilor de aplicaţii şi servicii mobile. Potrivit vicepreşedintelui Kevin Weil, Twitter pregăteşte diversificarea activităţilor în sfera de servicii mobile, compania intrând într-o nouă etapă a evoluţiei sale.