Ceasurile inteligente din generaţia 2013 – 2014 nu au impresionat prea mult din punct de vedere estetic, producătorii concentrându-se mai degrabă pe facilităţi. Începând cu Moto 360, producătorii au început să ia în calcul şi extrem de importanta componentă estetică, iar intrarea în scenă a producătorilor tradiţionali de ceasuri precum TAG Heuer nu va aduce decât un plus de expertiză pe această piaţă.
TAG Heuer şi-a dezvăluit public interesul pe tânăra piaţă a ceasurile inteligente în toamna anului trecut, iar primele informaţii concrete au fost dezvăluite în mod oficial astăzi în cadrul expoziţiei Baselworld 2015. Conform informaţiilor disponibile în acest moment, primul ceas inteligent TAG Heuer va fi dezvoltat în colaborare cu Intel şi Google, însă anunţul oficial nu a inclus mai multe detalii de natură tehnică. Ţinând cont de portofoliul actual al celor două companii, nu este însă prea greu de ghicit că Intel va contribui cu soluţia integrată Quark iar Google va adăuga sistemul de operare Android Wear.
Cei trei parteneri au afirmat că viitorul produs va respecta faimoasele tradiţii ale orologeriei elveţiene şi va avea un design atât de bun încât nu va putea fi deosebit de un ceas tradiţional. Din păcate, TAG Heuer nu a prezentat nici măcar o macheta tridimensională a viitorului ceas, deci aspectul şi modul de lucru al viitorului produs sunt momentan neclare.
Într-un interviu acordat celor de la Reuters în cursul zilei de ieri, managerul Jean-Claude Biver a dezvăluit însă că primul ceas inteligent TAG Heuer va fi o copie digitală a faimoasei game Carrera, deci măcar ştim că acest viitor produs va avea dimensiunile si aspectul unui cronograf din gama superioară. Ţinând însă cont că ceasurile din gama Carrera au preţuri care variază între 2000 şi 3000 de dolari, probabil că şi primul ceas inteligent TAG Heuer va aveau un preţ destul de piperat.
Ceasul inteligent TAG Heuer va ajunge pe piaţă până la sfârşitul acestui an, mai multe detalii urmând să aflăm cu acea ocazie.