România şi-a stabilit ca ţinte ca, până în 2020, 20% din IMM să primească comenzi online, iar peste 30% din populaţia între 16 şi 74 de ani să facă achiziţii de bunuri şi servicii folosind internetul, a declarat Bebe-Viorel Ionică, secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională.
El a făcut aceste declaraţii marţi, la conferinta Gândul e-Commerce, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor şi ai mediului de afaceri din comeţul online.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat în 2014 şi bazat pe date din anul anterior, procentul românilor cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani care au făcut cumpărături prin intermediul internetului a fost de 10% şi doar 7% dintre IMM-uri au vândut bunuri şi servicii online. În cazul companiilor mari, procentul a fost mai mare, de 14%. În România sunt active aproximativ 420.000 de IMM-uri, potrivit unui studiu al Fundaţiei Post-Privatizare. Acestea au 2,71 milioane de angajaţi.
Andrei Radu, fondator Gala Premiilor eCommerce (GpeC), a spus, la acelaşi eveniment, că principalii jucători din piaţă estimează că retail-ul online autohton a generat vânzări de peste 1,1 miliarde euro în 2014. Cifra face referire exclusiv la produsele comercializate online (indiferent de natura lor) şi nu la servicii, plata facturilor de utilităţi, bilete de avion, bilete la spectacole sau vacanţe şi călătorii.
Cele mai vândute produse online au fost cele din categoria electro-IT, urmate de articolele de vestimentaţie şi încălţăminte.
Potrivit unei estimări a marilor jucători de pe piaţa locală de retail online, în România există în acest moment aproximativ 5.000 de magazine online, a declarat Andrei Radu. Totuşi, potrivit unor alte cercetări, numărul acestora ar putea fi chiar de 20.000.
Majoritatea site-urilor cu componentă de magazin online nu sunt însă „relevante pentru industrie”.
„Este o estimare (cifra de 5.000 – n.r.), nu este certitudine. Eu am stat de vorbă cu cel puţin două companii care fac crawling pe web vizavi de site-uri care oferă opţiunea de „adăugare în coş”, teoretic magazine online, iar ei au găsit aproximativ 20.000 de URL-uri. Deci se poate spune şi că România are aproximativ 20.000 de magazine online, dar este foarte posibil ca majoritatea lor să fie la nivelul la care vând trei produse pe săptămână şi atunci nu sunt relevante pentru industrie”, a spus Radu.
Fondatorul GpeC a spus şi că din cele 5.000 de magazine „relevante” 1.173 sunt înrolate în sistemul 3D Secure, care este un protocol sigur de autentificare şi un sistem antifraudă susţinut de VISA şi MasterCard.
Folosirea acestui sistem permite creşterea securităţii tranzacţiilor online, prin solicitarea unei parole la fiecare plată online. În caz de pierdere sau furt, cardul înrolat la 3D Secure nu poate fi folosit de terţe persoane pentru cumpărături online.