Samsung Galaxy S6 review

Samsung Galaxy S6 review
Prezentare, construcţie, design, ergonomie

Lansat la începutul acestei luni împreună cu mai curbata şi mai scumpa versiune Edge, Galaxy S6 este un telefon extrem de important pentru Samsung. La fel ca orice alt vârf de gamă al oricărui alt producător cu greutate, acesta ar fi trebuit oricum să răspundă unor exigenţe ridicate, însă Galaxy S6 are şi extrem de dificila misiune de a reabilita imaginea Samsung şi de a reînvia gloria vremurilor în care telefoanele din gama Galaxy S erau aşteptate cu nerăbdare şi dorite de toată lumea.

Prezentare, construcţie, design, ergonomie

Deoarece vânzările vârfului de gamă de anul trecut au fost mai slabe decât cele ale modelului Galaxy S4, care la rândul lui s-a vândut mai prost decât predecesorul său, era destul de clar că gama Galaxy S are nevoie de o actualizare semnificativă. Zvonit încă din luna noiembrie a anului trecut, Project Zero este cea mai mare actualizare a gamei de vârf Samsung de la modelul Galaxy S III încoace, şi acum trebuie să vedem cât de bine şi-au făcut sud-coreenii temele.

Indiferent de cât de mult ar vrea să schimbe un produs celebru, o companie trebuie să ţină cont de imaginea pe care a creat-o până în acest moment. Dacă am avea în faţă doar un desen tehnic al carcasei noului Galaxy S6, am putea crede că Samsung nu a schimbat prea multe deoarece o bună parte dintre elementele de design familiare au rămas neatinse. Carcasa a păstrat colţurile amplu rotunjite şi marginile orizontale uşor curbate, iar restul de detalii mai mărunte, cum ar fi butonul oval Home, butoanele capacitive cu iluminare, grila argintie cu un singur rând de perforaţii a căştii sau fantele circulare vizibile ale senzorilor frontali sunt încă prezente.

Samsung Galaxy S6: elemente cunoscute pe o carcasă nouă

Din acest punct de vedere, Galaxy S6 îşi păstrează identitatea, o singură privire aruncată pe furiş fiind suficientă pentru a ne lămuri că avem de-a face cu un telefon Samsung. Atunci când vom atinge însă produsul, schimbarea va deveni vizibilă şi extrem de plăcută deoarece producătorul a ales de data aceasta materiale mai atractive.

Carcasa este înconjurată de o ramă continuă fabricată din aluminiu care este discret întreruptă doar de cei patru izolatori care separă antenele externe. Acest element structural are un profil semicircular, forma lui fiind uşor alterată doar de marginile laterale puţin scobite care reduc puţin din lăţimea carcasei. Acest truc de design a mai fost remarcat la Galaxy Note 4 sau Galaxy Alpha, însă de data aceasta scobiturile sunt mai discrete.

Samsung Galaxy S6: aluminiu şi sticlă

Rama din aluminiu are un finisaj semimat, marginile acesteia fiind decorate suplimentar de două benzi teşite extrem de fine care au un finisaj lucios. Cele trei butoane sunt fabricate din acelaşi material, acestea având dimensiuni reduse şi fiind bine camuflate, fără a fi însă şi greu de găsit.

Samsung Galaxy S6: butoane mici dar uşor de găsit

Trecând peste elementele familiare susmenţionate, partea frontală se remarcă prin rama ceva mai îngustă a ecranului şi marginile rotunjite ale stratului protector Gorilla Glass 4.  Spre deosebire de Galaxy Note 4, aceasta curbură nu este însă proeminentă şi are mai degrabă rolul de a îmbina perfect părţile din sticlă cu cele din metal.

Capacul posterior detaşabil al telefoanelor Galaxy S a fost una dintre ţintele preferate ale detractorilor Samsung, şi, din păcate aceştia cam aveau dreptate. Odată întors pe cealaltă parte, Galaxy S6 va surprinde cu o parte posterioară perfect plată acoperită de aceeaşi sticlă cu margini curbate care înveleşte şi partea frontală. Sub acest strat protector este amplasată o folie din material colorat, aceasta permiţând apariţia unor irizaţii plăcute în lumina puternică.

Samsung Galaxy S6: spatele acoperit cu sticlă nu mai este detaşabil

Din păcate, această zona este cea care găzduieşte şi cel mai urât element al noii carcase. Începând cu Galaxy S II şi Galaxy Note II, toate telefoanele importante de la Samsung au avut o cameră foto proeminentă, însă Galaxy S6 este ghinionistul care a primit cea mai urâtă implementare. Nu doar că aceasta contrastează flagrant cu partea posterioară perfect plată, însă şi forma agresivă a muchiilor o face să arate ca un element suplimentar care a fost gândit separat şi lipit în ultima secundă cu adeziv.

Trecând însă peste această ultimă observaţie, Galaxy S6 rămâne cel mai frumos telefon făcut vreodată de Samsung. Nu doar arătos, Galaxy S6 este şi foarte atractiv din punct de vedere constructiv deoarece materialele nu mai sunt dezarmant de banale, carcasa este mai subţire şi mai uşoară, structura de rezistentă este rigidă iar asamblarea este foarte bună.

Samsung Galaxy S6: o carcasă cu o grosime de 6,8 milimetri

Din păcate, designerii Samsung au aruncat la coş câteva caracteristici apreciate: bateria detaşabilă, slotul MicroSD şi protecţia la praf sau apă a predecesorului Galaxy S5. În funcţie de preferinţe şi necesităţi, aceste aspecte vă vor afecta mai mult sau mai puţin, însă în mod cert vor exista câţiva potenţiali cumpărători dezamăgiţi. Din păcate, abandonarea primelor două componente a devenit din ce în ce mai frecventă în ultimii ani, utilizatorii având la dispoziţie tot mai puţine alegeri, iar carcasa ermetică mai este oferită în segmentul superior doar de către Sony.

Un alt dezavantaj inerent este fragilitatea sporită a carcasei. Vechile carcase din material plastic nu ar fi câştigat în mod cert vreun concurs de frumuseţe, însă acestea erau rezistente la torsiuni sau şocuri şi relativ ieftin de înlocuit. Fabricat din aluminiu şi sticlă, Galaxy S6 va fi probabil mai sensibil la lovituri deoarece aluminiul se poate îndoi iar sticla se poate sparge, ceea ce este o problemă dacă ţinem cont şi de faptul că noile materiale sunt cam alunecoase.

Nu în ultimul rând, cumpărătorii vor trebui să se aştepte la glumele care vor sugera mai mult sau mai puţin discret similitudinile cu designul iPhone 6. Nu îi pot acuza direct pe cei de la Samsung de plagiat deoarece ideile de design au devenit atât de convergente în ultimii ani încât practic fiecare pare să preia ceva de la altcineva, însă în condiţiile în care imaginea companiei a avut oricum de suferit de-a lungul anilor, designerii companiei ar fi trebuit să fie mai atenţi deoarece un nou conflict cu Apple ar fi ultimul lucru de care ar avea nevoie sud-coreenii în acest moment.

Părţi pozitive

carcasă elegantă din aluminiu şi sticlă
ecran QHD excelent
procesor puternic şi memorie internă rapidă
cameră foto şi redare
senzor pentru amprente

Părţi negative

autonomie neimpresionantă
preţul versiunilor de 64 şi 128 GB
unii vor duce dorul MicroSD şi bateriei detaşabile

Urmărește Go4IT.ro pe Google News