Compania Akamai poate că nu este una dintre cele mai celebre nume din domeniul Internetului, însă foarte mulţi utilizatori folosesc zilnic serviciile sale fără să ştie deoarece o bună parte dintre site-urile importante folosesc reţeaua sa de distribuţie şi replicare a conţinutului. Compania a actualizat raportul trimestrial „State of the Internet” pentru ultimul trimestru al anului trecut, care înfăţişează evoluţia conexiunilor Internet din întreaga lume, iar România se află printre ţările fruntaşe atunci când vine vorba de broadband dar codaşe atunci când este vorba de conexiuni mobile.
Conform datelor centralizate de Akamai, România este poziţionată pe locul cinci în topul global al ţărilor cu cele mai rapide conexiuni broadband la Internet. Clasată după Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud şi Japonia, România a înregistrat o medie a ratelor maxime de transfer de 67 Mbps, în creştere anuală de 32 de procente.
Atunci când vine vorba de ratele medii de transfer, imaginea Internetului românesc nu mai este tot atât de bună, iar acesta nu reuşeşte să urce decât pe locul 14 în topul global. Această poziţionare slabă este cauzată de existenţa serviciilor broadband cu rate de transfer mai mici, care trag înapoi media naţională.
Astfel, doar 23 de procente din numărul total de conexiuni broadband din România depăşesc rata medie de transfer de 15 Mbps, remarcându-se însă o creştere anuală a acestora de 320 de procente. Conexiuni cu rate medii de transfer de peste 10 Mbps reprezintă 55 de procente din totalul legăturilor la Internet autohtone, în creştere cu 258 de procente, iar 11 procente dintre utilizatori trebuie să se mulţumească cu servicii Internet care oferă viteze mai mici de 4 Mbps.
La nivel european, România se clasează pe primul loc în topul ratelor maxime de transfer şi pe locul 8 în topul ratelor medii de transfer. În acest ultima caz, România este clasată după Suedia, Elveţia, Olanda, Irlanda, Cehia, Finlanda şi Danemarca, dar înaintea Norvegiei, Regatului Unit, Belgiei, Austriei sau Germaniei.
România este şi unul dintre campionii adopţiei IPv6, ţara noastră situându-se pe locul al nouălea în topul traficului generat de sursele de acest tip.
Operatorii de telefonie mobilă autohtoni nu au reuşit să-si îmbunătăţească însă performanţele slabe. Conform Akamai, serviciile oferite de aceştia nu au reuşit să depăşească rata medie de transfer de 4 Mpbs, iar numele României nici măcar nu apare în raport.
Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii în raportul Akamai (necesită înregistrare).