Sony a mărit familia de camere foto point & shoot Cybershot cu două modele care se laudă cu obiective cu distanţă focală mare. Acestea se numesc HX90V şi WX500 şi sunt cele mai mici camere foto de până acum care integrează zoom optic 30X. Cele două camere foto împărtăşesc multe dintre componentele hardware interne, însă elementul diferenţiator ar putea atrage mai mulţi către varianta mai scumpă.
DSC-WX500 este modelul de bază anunţat de Sony, construit în jurul unui senzor CMOS Exmor R de 18,2 megapixeli, alăturat unui procesor de imagine proprietar BIONZ X. Acestea promit atât fotografii cât şi filmări de înaltă calitate, indiferent de condiţiile de iluminare. Obiectivul este probabil marea atracţie, fiind bazat pe lentile ZEISS Vario-Sonnar T, care oferă zoom optic 30X (echivalent cu 24-720mm pe format 35mm). Sony oferă pe WX500 stabilizare optică SteadyShot pe 5 axe, display de 3” care se rabatează la 180 de grade, filmări Full HD la 60 de cadre pe secundă, blitz, cât şi capabilităţi wireless prin Wi-Fi şi NFC.
Modelul mai scump, DSC-HX90V dispune de toate avantajele lui WX500, însă oferă ceva rar întâlnit pe aparate point & shoot. Este vorba despre un ocular electronic, care ar putea fi util în special în condiţii de iluminare naturală puternică, atunci când display-ul de pe spatele aparatului nu ar putea fi uşor de utilizat. Acesta se ascunde în corpul camerei şi iese la comandă. Este vorba despre Tru-Finder, pe care îl putem găsi şi pe aparatul foto superior RX100 III, un display de mici dimensiuni care afişează culori naturale şi oferă un contrast bun al culorilor, fiind bazat pe tehnologia OLED.
Cele două aparate vor ajunge în magazine abia în luna iunie şi vor veni la preţuri atractive pentru performanţa promisă. DSC-WX500 va costa 330 de dolari, în timp ce DSC-HX90V va costa 430 de doalri. Diferenţa de bani este justificată prin includerea ocularului electronic, care ar putea ajuta fotografii amatori să capteze imagini mult mai bine încadrate.