Aflată în curs de investigare timp de aproape 3 ani, platforma Android este acum subiectul unei anchete formale iniţiată de Comisia Europeană, vizând modul în care Google livrează servicii şi aplicaţii (ex. Maps, Chrome, YouTube) în formă preinstalată pe dispozitivele cu sistem Android, compania obţinând astfel în mod abuziv un avantaj competitiv în faţa altor producători şi furnizori de servicii. În pregătirea anchetei, anchetatorii au venit cu declaraţii luate de la producători de telefoane mobile şi operatori de telecomunicaţii, investigând cum şi dacă Google a făcut presiuni pentru includerea pe dispozitive a propriilor servicii şi pachete de aplicaţii, în defavoarea companiilor rivale.
Potrivit Comisiei Europene, ˝Investigaţia va cerceta dacă Google a recurs la înţelegeri anti-competitive sau a abuzat de poziţia sa dominantă în domeniul sistemelor de operare, al aplicaţiilor şi serviciilor pentru dispozitive mobile˝.
Ancheta vizează trei aspecte esenţiale:
Acuzaţiile vin în contextul adaptării tot mai agresive a platformei Android şi a setului de componente API pentru integrarea de aplicaţii şi servicii Google. Drept consecinţă, accesul versiunilor alternative de Android (ex. Fire OS dezvoltat de Amazon) la cele mai noi funcţii şi modificări este blocat în lipsa accesului la anumite componente API esenţiale. În plus, majorităţii producătorilor smartphone care folosesc versiunea Android dezvoltată de Google, precum şi membrii Open Handset Alliance, le este interzisă producerea de telefoane bazate pe versiuni Android alternative. Comisia Europeană investighează detaliile acordurilor convenite între Google şi diverşi producători smartphone.
În paralel se desfăşoară şi o anchetă vizând motorul Google Search, cercetând acuzaţii privind practici de monopol, în care compania americană a abuzat de poziţia dominantă în piaţa motoarelor de căutare pentru a promova cu prioritate propriile servicii în listele cu rezultate la căutări, deturnând traficul care ar fi ajuns la website-uri rivale. În urma anchetei, Google ar putea fi amendat cu până la 10% din valoarea câştigurilor anuale, respectiv până la 6 miliarde dolari.
Răspunzând în propria apărare, oficialii companiei precizează că respectă acorduri anti-fragmentare concepute pentru a asigura funcţionarea aplicaţiilor pe toate dispozitivele cu Android, respectiv acorduri de distribuţie care ˝garantează utilizatorilor o experienţă completă încă de la prima folosire a dispozitivului, folosind aplicaţiile prezente deja pe ecran˝. Cât despre practica furnizării de aplicaţii bundle, vicepreşedintele Android engineering – Hiroshi Lockheimer argumentează că măsura ˝ajută producătorii de dispozitive cu Android să concureze cu Apple, Microsoft şi alte ecosisteme mobile care vin pre-echipate cu pachete similare de servicii şi aplicaţii˝.
În timp ce argumentele prezentate de Google par justificate, ultimele statistici publicate de IDC par să confirme temerile Comisiei Europene legate de monopol, arătând că platforma Android domină autoritar piaţa smartphone adunând 81.5% din totalul livrărilor. Spre comparaţie, cota de piaţă ce revine competitorului Apple este de numai 14.8%, cele două platforme Android şi iOS reprezentând 96.3% din livrările smartphone pentru anul 2014.