Închiderea magazinelor Explorer şi mutarea proiectului Glass în cadrul altei divizii au lăsat impresia că ochelarii inteligenţi Google au un viitor incert, însă oficialii companiei au negat vehement acest lucru şi au anunţat că vor reveni într-o bună zi cu un model net superior. Conform partenerului Luxottica, până la lansarea celei de-a doua generaţii a ochelarilor Glass nu a mai rămas mult timp, şi se lucrează deja la cea de-a treia versiune.
Google a semnat un parteneriat cu Luxottica acum un an, americanii urmând să beneficieze de expertiza tehnică şi comercială vastă a proprietarilor faimoaselor mărci Ray-Ban sau Oakley. Luxottica a mai experimentat în trecut cu ochelari care includ componente electronice, compania lansând până acum o ramă pentru ochelari care include un headset Bluetooth şi nişte ochelari pentru schi cu Head-Up Display, însă parteneriatul cu Google le oferă o platformă software completă care este compatibilă cu cel mai popular sistem de operare pentru terminale mobile în acest moment.
Conform declaraţiilor făcute de Massimo Vian, managerul Luxottica, parteneriatul dintre cele două companii va genera nu una, ci două generaţii de produse noi. Prima dintre acestea se afla în plin proces de design, confirmând astfel declaraţia făcută de noul manager al proiectului Glass acum câteva luni conform căreia produsul va reveni pe piaţă atunci când va fi pregătit cu adevărat să dea piept cu piaţa. Managerul Luxottica a afirmat că cea de-a doua generaţie Google Glass va fi lansată în curând, fără a fi oferită însă o perioadă aproximativă de timp
Massimo Vian a afirmat că cea de-a treia generaţie a ochelarilor inteligenţi Glass se află momentan în stadiul de concept, existând câteva diferende referitoare la modul în care acest accesoriu trebuie să arate şi să funcţioneze.
Oficialul Luxottica nu a oferit mai multe detalii despre noutăţile pe care le vor aduce aceste două viitoare generaţii de hardware, însă Google a brevetat deja diverse tehnologii şi soluţii, cum ar fi de pildă împărţirea carcasei pentru componente în două bucăţi laterale mai discrete, tastaturi virtuale şi altele.
În paralel, Luxottica lucrează şi la câteva accesorii inteligente care vor fi dezvoltate împreună cu Intel şi care vor folosi platforma IoT Quark a americanilor. Acest parteneriat este mai vechi decât cel semnat cu Google, însă cei doi nu au reuşit să dezvolte un produs finit şi au anunţat că primul rezultate concret se va materializa în cursul acestui an. Va fi interesant de văzut dacă nu cumva platforma hardware Intel va beneficia de aportul celei software Google, însă aceasta este doar o speculaţie în acest moment.