Apple a lansat Watch cu o gamă cuprinzătoare de curele din diferite materiale, care vin în diverse culori, însă până în prezent nu a vorbit despre producătorii terţi de astfel de accesorii. Compania tocmai a anunţat un program prin care companiile interesate vor putea să realizeze curele sau accesorii pentru ceasul său inteligent. Acesta se numeşte Made for Apple Watch şi vine cu o listă strictă de condiţii care trebuie să fie îndeplinite pentru a primi aprobarea companiei.
Acest program nu este foarte diferit de programul MFi (Made for iPhone), care a adus accesorii de înaltă calitate pentru telefoanele produse de Apple. Conform specificaţiilor, companiile care vor să realizeze curele pentru Watch trebuie să realizeze prinderi asemănătoare cu cele pe care le produce Apple. Cei care nu doresc să le creeze în fabricile proprii, pot opta să le cumpere direct de la Apple. Toate accesoriile trebuie însă să fie produse din materiale aprobate de compania din Coupertino, iar cele care nu se încadrează vor fi refuzate.
Compania doreşte ca aceste curele să fie comparabile cu cele oficiale. Acestea trebuie să ţină ceasul strâns de mână, pentru a nu îngreuna funcţionarea senzorului pentru bătăile inimii. De asemenea, utilizarea de încărcătoare magnetice pentru ceas este interzisă. Materialele folosite în producţie trebuie să fie reciclabile şi să fie realizate conform reglementărilor de mediu din ţările în care vor fi vândute.
Momentan curelele pentru Apple Watch sunt singurele acceptate în acest program. Apple nu a oferit detalii despre alte tipuri de accesorii şi nici nu a menţionat nimic despre port-ul de diagnostic pe care utilizatorii l-au găsit sub unul dintre conectorii de curea. Producătorii de accesorii au descoperit că acest port poate încărca ceasul mai repede decât încărcătorul inductiv cu magnet, însă Apple nu pare să ofere oficial această capabilitate utilizatorilor.