Agenţia de analiză şi cercetare a pieţei Kantar a actualizat raportul său lunar care înfăţişează evoluţia pieţei telefoanelor mobile în cursul ultimelor trei luni, date noii ediţii cuprinzând primul trimestru calendaristic al acestui an. În acest interval, piaţa a evoluat în aceeaşi direcţie remarcată şi acum o lună, platforma Android scăzând în popularitate în Europa şi China în timp ce Apple recucereşte terenul pierdut.
În primul trimestru al acestui an, platforma Android a înregistrat o nouă scădere în zona Euro 5 a celor mai importante pieţe europene (Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania şi Italia). În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cota din vânzări a platformei Google a scăzut cu peste trei procente, producătorii de terminale Android reuşind să acapareze doar 68,4 procente.
Apple şi Microsoft au continuat să crească încet cu câte 1,8 procente, ajungând acum la cote de vânzări de 20,3, respectiv 9,9 procente, însă comparaţia cu datele culese acum doar o lună arată că de fapt platforma Android şi-a revenit infinitezimal, în timp ce Apple şi Microsoft au pierdut puţin din cota de piaţă.
În zona Euro 5, cei mai mari simpatizanţi Android sunt spaniolii, platforma Google având aici o cotă de aproape 90 de procente şi fiind în creştere uşoară. Cea mai mare involuţie a sistemului de operare Android în această zonă s-a înregistrat în Marea Britanie şi Germania, scăderile fiind de 4,8, respectiv 5,7 procente. Deloc surprinzător, în aceste ţâri s-au înregistrat şi unele dintre cele mai mari salturi ale platformei rivale iOS, mai precis 6,9 şi 3 procente, acestora alăturându-li-se Italia cu un salt de 4,6 procente.
Platforma Windows Phone a crescut vizibil cu 1,8 procente, însă perioada de comparaţie de anul trecut a fost destul de proastă pentru Microsoft, cota de piaţă de 9,9 procente scăzând în realitate cu două zecimi de procent de la valoarea remarcată acum o lună.
În China, platforma Android a scăzut cu 8 procente la o cotă de 72 de procente, în timp ce Apple a crescut cu 9,2 procente pentru a atinge pragul de 26,1 procente. La fel ca în cazul Euro 5, se observă însă o uşoară redresare, Android având mai mult iar iOS mai puţin decât acum o lună. Evoluţia pieţei din Statele Unite pare cam amorţită, Android crescând în continuare în detrimentul Apple, însă schimbările fiind de ordinul zecimilor de procent.
Cea mai mare scădere înregistrată de Apple la nivel global a avut loc în Japonia, ţară unde compania are însă o cotă de piaţă consistentă de 45 de procente, scăderea fiind de nu mai puţin de 12,5 procente. Platforma Android s-a bucurat de cea mai mare creştere globală tot aici, saltul de 10 procente aducându-le producătorilor o cotă de piaţă de 52,3 procente şi permiţându-le să depăşească într-un final platforma rivală iOS.