Un secret bine ascuns de producători: cât de repede se pierd datele de pe dispozitivele SSD lăsate nefolosite

Fără îndoială, dispozitivele de stocare SSD (solid state drive) au avantaje incontestabile comparat clasicelor hard disk-uri, accesul foarte rapid la fişierele stocate având un rol decisiv în obţinerea unei experienţe de utilizare cât mai plăcută cu sisteme de operare şi aplicaţii moderne. Aceste avantaje vin însă cu un risc foarte puţin ştiut de utilizatorii de rând, care poate duce la pierderea definitivă a datelor stocate dacă dispozitivele SSD nu sunt utilizate conform scenariului tipic prevăzut de producători.

În mod normal, microprocesorul aflat în inima oricărui dispozitiv de stocare Solid State asigură gestionarea automată a datelor depozitate în chip-urile de memorie NAND flash, coordonând operaţiile de scriere/citire şi verificând permanent datele stocate. În acest mod, celulele de memorie flash care sunt pe cale să se deterioreze pot fi ˝pensionate˝ înainte de a crea probleme, iar datele sunt relocate în condiţii de siguranţă deplină. Un aspect mai puţin cunoscut este faptul că şi datele depozitate în chip-uri NAND flash perfect funcţionale trebuie împrospătate la anumite intervale de timp, firmware-ul dispozitivului realizând automat această operaţiune în timpul folosirii de zi cu zi, în mod complet transparent faţă de activitatea desfăşurată de utilizator.

Caracteristic oricărui mediu de stocare, timpul de retenţie a datelor poate ajunge la zeci de ani în cazul mediilor de stocare CD/DVD, respectiv hard disk-uri şi dispozitive de stocare cu bandă magnetică. Practic, asta garantează că datele arhivate pe un hard disk sau DVD vor putea fi recuperate şi peste un număr de ani, presupunând desigur că mediul de stocare este depozitat în condiţii rezonabile de temperatură şi umiditate, respectiv ferit de vibraţii şi lovituri.

Din păcate lucrurile nu stau la fel de bine în ce priveşte dispozitivele de stocare cu tehnologie NAND flash, timpul de retenţie estimat în listele cu specificaţii la valori de ordinul anilor putând scade dramatic dacă chip-urile Flash au deja un grad ridicat de uzură, sau dispozitivul nu este folosit conform scenariului ideal gândit de producător. Astfel, nefolosirea unui dispozitiv SSD pe perioade mari de timp şi depozitarea acestuia în spaţii cu temperatură ambiantă ridicată poate avea efecte neaşteptate. Pe de o parte, timpul de retenţie a datelor scade vertiginos pe măsură ce temperatura de depozitare depăşeşte pragul optim (în general nu mai mult de 30°C), ajungând sub valoarea specificată de producător. Mai departe, nerealizarea ciclurilor automate de împrospătare a datelor (SSD-ul nu este pornit un timp îndelungat) împiedică compensarea acestui neajuns, ducând la coruperea datelor şi în cele din urmă la pierderea acestora definitivă.

Potrivit demonstraţiilor publicate de Alvin Cocs, specialist al organizaţiei JEDEC (Joint Electron Device Engineering Council), există o discrepanţă semnificativă între SSD-urile destinate mediului enterprise şi cele pentru consumatori. Aparent, SSD-urile pentru mediul enterprise optimizate pentru funcţionare îndelungată în regim always-on au o durată de retenţie mult inferioară celor pentru acasă, cel mai rău scenariu de utilizare prevăzând pierderi de date după numai o săptămână de neutilizare. Astfel, dacă un SSD pentru consumatori este depozitat la 25°C şi folosit la 40°C, timpul de retenţie a datelor este estimat la 105 săptămâni (aproape 2 ani). creşterea temperaturii de depozitare la 30°C reduce timpul de retenţie estimat la aproximativ 1 an.

În schimb, SSD-urile pentru mediul enterprise oferă în aceleaşi condiţii (25°C – 40°C) un timp de retenţie de numai 20 săptămâni, respectiv 10 săptămâni la o temperatură de depozitare de 30°C. Scenariu nu tocmai greu de conceput pentru carcasa unui server prost ventilat, deconectarea alimentării unui SSD şi păstrarea acestuia la temperaturi ating 45°C poate compromite datele stocate după numai o săptămână. Rezultate mai bune ar putea fi obţinute cu SSD-uri bazate pe tehnologie 3D NAND, ştiind faptul că acestea au la bază un proces de fabricaţie mai vechi (în general, fiabilitatea chip-urilor NAND Flash scade pe măsură ce avansăm la procese de fabricaţie mai fine). Din păcate JEDEC nu include această informaţie în prezentare.

Cert este că în cazul utilizatorilor de rând, timpul de retenţie a datelor limitat la 1-2 ani nu este deloc o problemă, atât timp cât SSD-ul se află într-un PC de care ne folosim măcar o dată la câteva luni. Însă altfel pot sta lucrurile dacă decidem să facem upgrade la PC-ul achiziţionat în urmă cu câţiva ani, păstrând vechiul SSD împreună cu datele importante de pe acesta depozitat în sertar sau dulap, gândind că dispozitivul acum depăşit din punct de vedere moral încă mai poate fi util ca mediu de backup. În acest caz, copierea datelor pe un hard disk clasic este recomandată, cu atât mai mult dacă SSD-ul găzduieşte date preţioase, cum ar fi contabilitatea unei firme sau alte date care trebuie păstrate timp îndelungat.