Microsoft Solitaire, probabil cel mai jucat titlul din istoria jocurilor pentru PC, împlineşte anul acesta 25 ani. Emblematic pentru mai toate versiunile de Windows lansate în ultimul sfert de secol, celebrul joc va fi sărbătorit de gigantul american cu un turneu menit să determine care este cel mai talentat jucător de Solitaire.
Desfăşurat mai întâi în rândul angajaţilor Microsoft, turneul de Solitaire va fi deschis şi pentru public în cursul lunii iunie, provocările urmând să fie lansate în cadrul pachetului Solitaire Collection. Participanţii îşi vor putea încerca talentul în modurile de joc FreeCell, Klondike, Spider, TriPeaks şi Pyramid, rezultatele obţinute fiind publicate apoi într-un clasament global.
Între timp, dacă instalaţi pachetul Microsoft Solitaire Collection pentru PC, respectiv varianta pentru Windows Phone, puteţi începe să vă perfecţionaţi în avans calităţile de jucător.