Google tocmai a extins colecţia de imagini Street View cu 40 de noi locaţii exotice, invitând utilizatorii să înoate alături de balene în largul insulelor Cook, să viziteze recifurile de corali din zona insulei Bali, sau să se plimbe pe plajele din Samoa.
Proiect început în anul 2012 în colaborare cu The Catlin Seaview Survey, colecţia de imagini subacvatice oferită prin serviciul Street View are parte de una dintre cele mai ample extinderi de până acum, posibilă prin participarea şi altor organizaţii ca Office of National Marine Sanctuaries din cadrul agenţiei americane NOAA şi Chagos Conversation Trust – o entitate care promovează conservarea faunei marine din zona arhipelagului Chagos.
Scopul acestui proiect este de a inspira oamenii să înveţe mai multe despre oceanele planetei: ˝În ciuda importanţei vitale pe care o au, oceanele se schimbă cu rapiditate sub efectul schimbărilor climatice, al poluării şi pescuitului excesiv, subiectul devenind una dintre cele mai grave probleme de mediu cu care ne confruntăm astăzi˝, declară un purtător de cuvânt al companiei.
˝Google se angajează să exploreze să contribuie la conservarea oceanelor prin dezvoltarea de noi tehnologii care să asiste documentarea stării prezente a oceanelor şi modificările care vor apărea în anii următori˝.