Samsung demonstrează ecrane OLED semi-transparente

Samsung demonstrează ecrane OLED semi-transparente

Continuând demonstraţiile de forţă, menite să arate superioritatea tehnologică în faţa producătorilor rivali, Samsung a prezentat la o expoziţie din Hong Kong un nou tip de ecran OLED capabil să redea imagini color pe o suprafaţă ce poate lua aspect transparent sau de oglindă, în funcţie modul cum este privită.

Ecranul recomandat pentru panouri publicitare şi prezentări va suporta în cele din urmă integrare cu tehnologiile Intel RealSense, intrând în componenţa unor sisteme de prezentare interactive, spre exemplu cabină de probă virtuală. Practic, sistemul prevăzut cu camere video şi senzori de mişcare va putea urmări mişcările persoanelor aflate în faţa ecranului cu aspect de oglindă, imaginea afişată simulând articole de îmbrăcăminte, bijuterii şi coafuri extravagante pe care aceştia le pot încerca înainte de a trece la fapte.

Samsung demonstrează ecrane OLED semi-transparente

Ca şi panou publicitar interactiv, ecranul OLED augmentat cu tehnologiile RealSense dezvoltate de Intel va putea interpreta mişcările spectatorilor şi ajusta corespunzător conţinutul redat.

Potrivit Samsung, ecranul OLED cu aspect de oglindă semi-transparentă oferă claritate, contrast şi timp de răspuns superior panourilor LCD folosite în prezent. Compania are însă de înfruntat competiţie serioasă atât în piaţa panourilor publicitare, cât şi în nişa nou apărută a cabinelor virtuale de probă, rămânând de văzut dacă noul ecran va avea sau nu succesul sperat

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult