Bug-ul care oprea dispozitivele cu iOS corectat în varianta 8.4

11.06.2015
Bug-ul care oprea dispozitivele cu iOS corectat în varianta 8.4

Celebra problemă din iOS declanşată de un mesaj care conţine anumite caractere din alfabetul arab va fi corectată odată cu lansarea următoarei versiuni a sistemului de operare: 8.4. Aceasta a ajuns deja la a patra versiune beta şi este deja în mâinile dezvoltatorilor de aplicaţie. Cei care au reuşit să instaleze noul software lansat miercuri, 10 iunie, susţin că problema nu mai apare nici în aplicaţia Messages şi nici atunci când mesajul este primit prin intermediul altui software.

Apple a promis încă de când a fost semnalată problema o soluţie permanentă în următoarea actualizare importantă de software, oferind între timp o rezolvare temporară care implica trimiterea unui mesaj cu ajutorul asistentei virtuale Siri. Vestea cea mai bună este faptul că iOS 8.4 va fi lansat foarte curând în variantă finală, accesibilă de către orice utilizator de dispozitive Apple.

Serviciul Apple Music este programat să debuteze pe data de 30 iunie, iar acesta va fi disponibil doar pe iPhone-uri, iPad-uri şi player-e iPod Touch pe care este instalat iOS 8.4, deci rezolvarea acestui bug va veni în cel mult trei săptămâni. Această variantă a sistemului de operare mobil de la Apple pare să fie ultima versiune majoră a lui iOS 8.

iOS 9 a fost deja anunţat şi va veni cu siguranţă în septembrie sau octombrie alături de noi dispozitive iPhone şi iPad. Apple a promis atât performanţă ridicată, funcţii noi cât şi gestionare mai bună a spaţiului de stocare necesar pentru instalarea sistemului de oprerare şi al aplicaţiilor pentru acesta. Atât iOS 8.4, cât şi iOS 9 vor fi disponibile pe toate modelele iPhone şi iPad din ultimii patru ani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult