Samsung pariază la IFA 2015 pe Internet of Things

03.09.2015
Samsung pariază la IFA 2015 pe Internet of Things

Samsung s-a concentrat la IFA 2015 pe ecosistemul său de dispozitive Internet of Things, dedicând întreaga sa conferinţă de presă unor noi dispozitive care să facă viaţa utilizatorilor mai uşoară. Compania coreană doreşte să prindă startul pieţei IoT, care este estimată să valoreze aproximativ 1 trilion de euro în 2020 pe continentul European.

Fiind deja leader de piaţă în categoriile smartphone şi TV în Europa, Samsung a dezvăluit câteva dispozitive conectate la internet şi între ele, care vor simplifica realizarea treburilor de zi cu zi şi va deschide uşa pentru noi oportunităţi. Compania doreşte ca până în 2020, toate produsele pe care le lansează să facă parte din ecosistemul Internet of Things, punând accentul pe standarde deschise şi colaborare între companii. Alături de iniţiativele pentru dispozitive interconectate din casă, Samsung încearcă să dezvolte noi tehnologii care să fie folosite şi în domeniul medical, în spaţiul retail şi la birou.

Unul dintre noile dispozitive anunţate la IFA 2015 din partea companiei este Smart Things Hub, un dispozitiv care conectează toate celelalte electronice din casă. Acesta este controlat folosind aplicaţia de smartphone Smart Phone Monitor, iar funcţia sa principală este să monitorizeze şi să protejeze căminul utilizatorului. Acesta poate fi conectat la senzori care detectează fum în cazul unui incendiu, sau apă, în cazul unei inundaţii, iar notificările pot fi trimise instant pe smartphone-ul utilizatorului. Totul poate fi filmat folosind camere de securitate, iar materialul video este păstrat doar în cazul unui incident, lucru care asigură intimitatea materialelor în cazul unui atac cibernetic. Mai mult decât atât, filmările nu includ doar secvenţele din momentele incidentelor, ci şi perioada care le precedă. Prin Smart Phone Monitor, utilizatorul poate vedea oricând ce se întâmplă acasă, poate descuia uşile de la distanţă şi poate controla aerul condiţionat sau luminile chiar şi când este plecat. Standarul Smart Things este integrat cu Github şi este deja compatibil cu peste 200 de dispozitive de pe piaţă.

Printre patenerii importanţi ai Samsung se regăsesc producătorii germani de maşini BMW şi Volkswagen, care vor integra Smart Things în maşinile pe care le vor lansa în viitorul apropiat. Au fost descrise situaţii în care anumite capabilităţi ale maşinilor precum aerul condiţionat şi sistemul de închidere al uşilor poate fi controlat folosind o aplicaţie de smartphone, iar modulul GPS al maşinii poate ajuta la găsirea ei într-o parcare aglomerată. A fost anunţat şi Car Mode for Galaxy, o capabilitate care foloseşte standardul Mirror Link pentru a reda ecranul smartphone-ului şi pentru a controla conţinutul de pe el direct pe display-ul maşinii. Sistemul funcţionează în acelaşi mod chiar şi fără telefon, însă nu are acces la conţinutul stocat pe acesta.

Smart Things Hub este disponibil de astăzi în Statele Unite şi va fi lansat în Marea Britanie săptămâna viitoare, urmând să fie extins suportul şi în alte regiuni în viitorul apropiat.

Un alt dispozitiv pentru acasă care poate fi integrat în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor este SleepSense, un dispozitiv care este poziţionat sub salteaua utilizatorului pentru a înregistra informaţii despre somnul acestuia. Pe lângă monitorizare în scopuri medicale, care oferă statistici despre confortul şi calitatea somnului, acesta poate fi folosit pentru a controla anumite dispozitive din casă. SleepSense poate închide automat televizorul atunci când utilizatorul adoarme, poate porni aerul condiţionat sau poate regla temperatura în timpul somnului şi oferă chiar şi posibilitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor apropiate. Există chiar şi posibilitatea de a seta alerte în cazul în care este detectată o urgenţă, senzorii integraţi în dispozitiv putând detecta ritmul inimii şi al respiraţiei cu acurateţe de 97%. Nu în ultimul rând, aplicaţia dedicată poate oferi sfaturi despre îmbunătăţirea sănătăţii, realizate cu ajutorul doctorului Christos Matzoros, profesor universitar la Harvard şi specialist în cercetarea metabolismului.

Aceste dispozitive complet noi vor putea comunica şi cu alte dispozitive clasice, care odată conectate la internet capătă funcţii noi. Maşinile de spălat de la Samsung pot fi acum conectate de la distanţă folosind aplicaţii de pe smartphone, două modele fiind prezentate la IFA. Prima este Crystal Blue, o maşină de spălat inteligentă care poate spăla cu apă rece rufe în mai puţin de o oră, însă vedeta acestei clase de dispozitive a fost AddWash, o maşină de spălat care poate oferi ocazia de a adăuga rufe chiar şi după ce programul de spălare a început. Aceasta este echipată cu o uşă suplimentară, care opreşte automat rotaţia cuvei atunci când este deschisă şi continuă programul atunci când este închisă. Ambele maşini de spălat pot fi programate să pornească sau să se oprească de la distanţă prin internet. Acestea vor fi disponibile în Europa la sfârşitul lui 2015.

În categoria televizoare, Samsung este lider mondial, iar acestea au primit de asemenea o atenţie specială în cadrul conferinţei. A fost anunţat un parteneriat între Samsung şi servicii de streaming precum Amazon Video şi Netflix, care vor oferi conţinut UHD sub forma unor seriale celebre precum House of Cards şi Daredevil pentru televizoarele Samsung. Cei care nu vor să recurgă la streaming, vor putea opta pentru noul Ultra HD Blu-Ray Player al companiei, care va fi lansat la începutul anului viitor. Acesta va fi compatibil cu standardul HDMI 2.0a, care oferă acces la modul de afişare HDR. Conţinutul la rezoluţie mai mică poate fi îmbunătăţit folosind o tehnologie proprietară de upscaling, oferind o experienţă superioară redării la calitatea standard. Samsung a dezvăluit că acest player va putea să extragă conţinutul video de pe disc şi le va putea copia pe alte dispozitive.

Au fost prezenţi pe scenă doi reprezentanţi ai 20th Century Fox, Mike Dunn, preşedintele companiei, şi Hanno Basse, Chiefl Technology Officer. Aceştia au declarat că toate filmele companiei vor fi lansate şi pe discuri Blu-Ray UHD, începând cu titlul Kingsman, care va primi un pachet special, care va conţine filmul în trei formate: 4K UHD, Blu-Ray Full HD şi variantă digitală. Printre filmele confirmate pentru lansare în rezoluţie UHD se numără şi Life of Pi şi X-Men: Days of Future Past.

Tot la capitolul entertainment, Samsung a discutat şi despre gaming. Serviciul Gamefly Streaming va funcţiona pe toate televizoarele sale UHD, oferind o librărie de titluri pentru PC care vor putea fi jucate doar conectând un gamepad. Selecţia de jocuri nu este tocmai de ultimă oră, însă va fi îmbogăţită de-a lungul timpului.

Samsung pariază pe Internet of Things şi pare să aibă o idee clară despre sensul pe care acest concept îl va urma. Urmează doar să vedem cât de multă atenţie vor oferi şi concurenţii săi acestui segment de piaţă şi care va fi rata de adopţie a dispozitivelor conectate permanent la internet. Cert este că Samsung este unul dintre primii jucători importanţi pe o piaţă fără prea multă concurenţă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult