Primul smartphone cu Android din oferta BlackBerry, PRIV stârneşte deja interesul fanilor dornici să afle prin ce diferă noul dispozitiv de modelele anterioare livrate cu BlackBerry OS.
Publicat tocmai pentru a stimula curiozitatea fanilor, clip-ul oficial cu o lungime de numai 41s secunde realizează o scurtă trecere în revistă a funcţiilor exclusive oferite de noul smartphone. Chiar şi aşa, în imagini putem observa noul panou BlackBerry Hub şi scurtăturile pentru aplicaţii, suportul pentru comenzi prin gesturi aplicate cu ajutorul tastaturii fizice şi uşurinţa cu care putem introduce text în aplicaţii fără a avea ecranul de 5.4˝ ocupat cu o tastatură virtuală.
Potrivit listei cu specificaţii parţial confirmată de producător, BlackBerry PRIV vine echipat cu un acumulator de 3410 mAh oferind autonomie peste medie.
Exceptând componenta BlackBerry Hub prezentată şi în clipul demonstrativ, se pare că noul smartphone BlackBerry va folosi o variantă de Android cu puţine modificări, având acces la servicii Google precum Google Now şi Google Play. Cu toate acestea, sistemul de securitate proprietar DTEK va fi implementat la nivel de sistem de operare şi va proteja utilizatorii de posibile riscuri ce ar putea afecta intimitatea online.